25 – MIŞCĂTOAREA IDILĂ A LUI RUT ― SFÎNTA STRĂBUNĂ A UNUI IISUS HRISTOS

Am ajuns la o istorisire din Biblie care stoarce lacrimi de înduioşare. Este vorba despre Rut şi Noemina. Cu sufletul plin de duioşie reproducem această istorisire . Rămasă văduvă, Noemina şi-a pierdut pe cei doi fii ai săi, căsătoriţi cu moabitence. Una dintre nurorile Noeminei s-a lăsat înduplecată de soacră-sa şi „s-a întors către poporul ei”, pe cînd cealaltă, Rut, i-a spus: „…încotro vei merge tu, voi merge şi eu şi unde vei mînea tu, voi mînea şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu” (Cartea Rut, I, 15―16).
Noemina şi Rut erau atît de sărace, încît socoteau fericită ziua în care reuşeau să adune de pe ogorul cuiva o mînă de spice de orz rămase de la secerători. Şi s-a întîmplat (ce „pronie milostivă”!) ca Rut să se apuce să adune spice pe ţarina unui oarecare Booz, pe care Biblia ni-l prezintă cu respect ca pe un om „cu bună stare” (11, 1). Şi în loc s-o alunge pe Rut, aşa cum îi îngăduia legea, Booz i-a zis: „«…Să ştii că am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi dacă îţi este sete, du-te la urcioare şi bea din apa pe care au scos-o slugile». Atunci ea a căzut cu faţa la pămînt şi s-a închinat în faţa lui şi a grăit către el: «…Fie să găsesc mereu, doamne, har în ochii tăi, căci tu m-ai mîngîiat şi cuvintele tale au mers la inima roabei tale, cu toate că eu nu sînt nici cît una din slujitoarele tale!»« (II, 9, 10, 13).
Bogătanul Booz „s-a îmbunat” pînă într-atîta, încît chiar a poftit-o pe Rut să prînzească cu slugile lui: „«…Mănîncă la masa mea şi întinge bucătura ta în oţet». …Ea mîncă şi se satură şi îi mai prisosi…” (v. 14).
Ştergeţi-vă lacrimile de înduioşare! Urmează pilde şi mai mişcătoare de „bunătate” religioasă.
Aflînd de pe ce ţarină adunase noră-sa spice şi unde prînzise, Noemina bătu din palme de uimire şi-i spuse: „Omul acesta ne este rudă; este unul din neamurile cu drept de răscumpărare faţă de noi” (v. 20). Şi iată că în capul soacrei se născu planul cuvios de a-şi da nora după această „rudă” bogată.
„După acestea, soacra ei, Noemina, i-a zis: «Se cuvine să-ţi caut un adăpost, ca să-ţi fie bine.
Ci acum, Booz, cu ale cărui slujitoare ai fost, este negreşit rudă cu noi. Şi iată că el vîntură în noaptea aceasta orzul la arie.
Tu deci spală-te şi unge-te cu miresme, ia pe tine veşmintele cele frumoase şi coboară-te la arie. Nu te arăta omului pînă nu va sfîrşi de mîncat şi de băut.
Iar cînd se va culca, tu să bagi de seamă unde s-a culcat şi du-te şi ridică pătura de pe picioarele lui şi culcă-te acolo. Şi el îţi va spune ce să faci».
Şi Rut a zis către ea: «Tot ce mi-ai spus, voi îndeplini».
Şi s-a pogorît la arie şi a făcut în totul cum i-a poruncit soacră-sa.
Ci Booz, după ce mîncase şi băuse şi inima lui se înveselise, s-a dus să se culce lîngă o movilă de boabe. Şi Rut a venit tiptil şi a ridicat pătura de pe picioarele lui şi s-a culcat acolo.
Însă, spre miezul nopţii, Booz a tresărit de frică şi, dibuind cu mîna, iată că o femeie era culcată la picioarele lui.
Şi a întrebat: «Cine eşti tu?». Răspuns-a ea: «Eu sînt Rut, roaba ta. Întinde poala veşmîntului tău peste roaba ta, căci tu îmi eşti rudă cu drept de răscumpărare».
Zis-a el: «Binecuvîntată să fii tu de domnul, fiica mea! Dragostea ta cea din urmă covîrşeşte pe cea de la început, fiindcă nu te-ai dus după oameni tineri, nici săraci, nici cu stare.
Ci acum, fiica mea, nu te teme; toate cîte ai spus îţi voi face…»” (III, 1―11).
Totuşi, Booz, respectînd întocmai pravilele biblice, care statorniceau cum se pot lua noi soţii din rîndul rudelor rămase văduve, i-a spus că mai există încă un bărbat care e rudă şi mai apropiată cu ea şi cu Noemina. Dar bărbatul acela, nu se ştie de ce, renunţase la încîntătoarea moabiteancă. Atunci Booz a adunat poporul şi a vestit că el o ia pe Rut.
„…Şi a intrat la ea şi domnul i-a dat sarcină şi a născut un fecior. Atunci au grăit femeile către Noemina: «Binecuvîntat să fie domnul care nu te-a lăsat, astăzi, fără răscumpărător! Pomenit să fie numele lui Izrail! El să-ţi împrospăteze sufletul şi să aibă grijă de tine la bătrîneţea ta; căci pe el l-a născut nora ta…» Şi i-au pus numele Obed. El este tatăl lui Iesei, tatăl lui David” (IV, 13―17).
Aceasta este povestea biblică plină de învăţăminte a lui Rut, noră exemplară, şi a Noeminei, cea mai de treabă dintre toate soacrele. În treacăt, trebuie să aducem prinosul nostru de admiraţie mărinimiei lui Booz, care, îndată ce Rut i-a căzut cu tronc, i-a îngăduit să mănînce cu secerătorii lui, să întingă „bucătura în oţet” ca să nu i se oprească în gît.
Criticii găsesc, totuşi, ciudat faptul că bogătanul Booz, în loc să mîne peste noapte acasă, s-a lungit la arie aşa cum fac muncitorii de rînd după seceriş. Dar şi mai ciudat li se pare că Rut s-a culcat pe furiş lîngă Booz, aşa cum povesteşte autorul acestei „istorii sfinte”. Ei văd la autorul Bibliei semnele unui gust destul de dubios cînd el o sileşte pe tînăra femeie să facă lucruri necuviincioase fără a se ruşina. Dacă acest Booz, spun ei, ca rudă cu drept de răscumpărare, era dator s-o ia de soţie pe Rut, Noemina, care îi ţinea loc de mamă, ar fi avut datoria s-o dea în căsătorie în chip cinstit. Ea nu ar fi trebuit s-o înveţe meseria de tîrfă. În afară de aceasta, Noemina ar fi trebuit să ştie şi singură că există o rudă mai apropiată decît Booz şi acestei rude ar fi trebuit să i se adreseze.
Încă ceva: se ştie că biserica creştină susţine că Iisus Hristos se trage din David, prin urmare din Booz şi Rut. Booz se trage în linie directă din Fares, născut din incestul săvîrşit de Tamara, care s-a prefăcut în femeie desfrînată pentru a-l ademeni pe socrul ei, Iuda. În afară de aceasta, Booz însuşi este fiul lui Salmon şi al Rahabei, o femeie desfrînată din Ierihon. Cît despre Rut, ea este moabiteancă şi, prin urmare, face parte dintr-un trib care se trage din incestul săvîrşit de Lot cu fiica sa mai mare.
Totuşi, în toată povestea asta, cel mai interesant lucru pentru un cercetător este că, dictînd „Cartea Rut”, „porumbelul” din nou nu a băgat de seamă că minciuna lui grosolană iese la iveală pretutindeni.
Între Salmon, soţul Rahabei, şi Iesei, tatăl lui David, nu mai există, în ordine cronologică, decît Booz şi Obed. Dar Rahab şi Salmon sînt contemporani cu Iosua, fiul lui Nun; Rahab s-a căsătorit cu Salmon după cucerirea Ierihonului. Pe de altă parte, Obed a trăit pe timpul arhiereului Eli, iar succesorul lui Eli, Samuil, a fost contemporan cu Iesei; cîrmuirea judecătorilor ia sfîrşit cu Samuil, care a dat binecuvîntarea celui dintîi rege evreu, Saul, apoi l-a răsturnat şi „l-a uns rege” pe David.
Cronologia cărţii „Rut” vine categoric în contradicţie cu Cartea lui Iosua, fiul lui Nun, şi cu cartea ..Judecătorilor”. Materialmente este cu neputinţă să fi avut loc aşa cum e descris în aceste din urmă cărţi, lungul şir de calamităţi îndurate de poporul evreu, de războaie victorioase şi de îndelungate şi numeroase robii alternînd cu stări de independenţă, perioadă care a durat pînă la moartea lui Samson, adică 480 de ani, şi paralel Salmon şi Booz ― care au trăit la începutul acestei perioade ― să fi fost contemporani cu sfîrşitul ei.