3 – SCURT ISTORIC AL PRIMILOR OAMENI

Capitolul al IV-lea al cărţii „Facerea” începe prin a arăta concis şi clar că, după izgonirea din rai, „strămoşii” biblici s-au îngrijit în primul rînd să lase după ei urmaşi.
„Şi Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa. Şi ea a zămislit şi a născut pe Cain şi a zis: «Dobîndit-am un om de la Dumnezeu». Apoi, a doua oară, a născut pe fratele său, Abel” (Facerea, IV, 1―2).
Teologii noştri, răstălmăcind în fel şi chip Biblia, au găsit şi aici un motiv de dispute. Unii dintre ei, în ciuda textului reprodus mai sus care nu li se părea destul de limpede, sînt de părere că primii oameni au cunoscut dragostea trupească încă în Eden. Alţii susţin că Eva şi-a pierdut fecioria de îndată ce a fost făcută. Alţii, invocînd rîndurile citate mai sus din cartea „Facerea”, afirmă că Adam nici nu se gîndise s-o cunoască pe Eva înainte ca ei să fi fost izgoniţi din rai.
Divergenţele nu s-au oprit însă aici. Teologii s-au împărţit în tabere şi din pricina următorului pretext uimitor: dacă se consideră că contactul conjugal dintre „primii oameni” a avut loc după plecarea lor din Eden, nu exista nici un temei să se afirme că lucrul acesta s-a întîmplat imediat. Dar, în acest caz, cînd s-a întîmplat? Teologii vor să ştie totul. Au o curiozitate de nepotolit, îndeosebi în probleme de felul acesta. Ei susţin că Adam a amînat timp de 15 şi chiar de 30 de ani să facă paşi hotărîtori faţă de soţia sa. Unii afirmă, cu aerul cel mai serios cu putinţă, că Adam şi Eva, de comun acord şi pentru a-şi răscumpăra păcatul, au încălcat abstinenţa sexuală abia după… 150 de ani.
Credeţi că disputa s-a încheiat? Ah! Ce puţin îi cunoaşteţi pe teologi! Unii dintre ei au descoperit o legendă potrivit căreia Adam şi-a păstrat virginitatea timp de 150 de ani, tot din pricina funestului „fruct oprit”, şi în tot acest timp a trăit cu o oarecare Lilit, care, ca şi el, fusese plăsmuită din lut. Din concubinajul cu această femeie s-au născut cîţiva diavoli. Abia după mulţi ani, cînd Dumnezeu i-a ridicat excomunicarea, Adam s-a căsătorit cu Eva şi atunci a zămislit copii-oameni. În sfîrşit, au existat şi comentatori care afirmau că, după izgonirea din Eden, diavolul a trăit un timp cu Eva ca soţ cu soţie.
Dar cum stau lucrurile cu naşterile Evei? Drăguţii de teologi au găsit şi aici un material inepuizabil pentru raţionamente cucernice şi cercetări „ştiinţifice”. Ei au analizat, de pildă, cu toată seriozitatea problema dacă Adam şi Eva au avut buric sau nu.
Dar acestea nu sînt decît amănunte comice. Să trecem la ceea ce pare cît se poate de serios şi de esenţial. Căci şi ceea ce este serios în Biblie poate să stîrnească hazul şi să te facă să te tăvăleşti de rîs.
„Şi Abel era păstor de oi, iar Cain era muncitor de pămînt” (Facerea, IV, 2).
Vă rog să vă gîndiţi o clipă şi să spuneţi care dintre cei doi fii ai lui Adam l-a ascultat, după părerea dumneavoastră, pe Dumnezeu în alegerea profesiunii sale? Fireşte, Cain, pentru că domnul a poruncit omului să muncească pămîntul şi să se hrănească exclusiv cu ceea ce produc ogoarele. Abel însă era păstor. Dacă el creştea o turmă de oi, o făcea, bineînţeles, nu pentru ca să le admire cum pasc, iar el să cînte din cimpoi. El îşi creştea oile pentru friptură. După cum vedem, Abel a încălcat prescripţiile categorice şi clare ale lui Dumnezeu. Aceasta însă nu l-a împiedicat să devină favoritul domnului. Zău, scumpi teologi, Dumnezeul vostru trebuie ţinut nu în chiliile mănăstirilor, ci într-o instituţie medicală, destinată persoanelor care se poartă ca el.
„Şi după cîtăva vreme Cain a adus din roadele pămîntului prinos lui Dumnezeu. Şi Abel a adus şi el din cele întîi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Iar Dumnezeu a privit cu îndurare pe Abel şi jertfa lui. Iar la Cain şi la jertfa lui nu s-a uitat. Şi Cain s-a aprins de mînie şi faţa lui s-a posomorît” (Facerea, IV, 3―5).
Avea într-adevăr de ce să se întristeze, căci Dumnezeu se arătase în acest caz nedrept şi capricios .
„Şi a întrebat domnul pe Cain: -«De ce te-ai aprins de mînie şi de ce s-a posomorit faţa ta? Oare dacă ţi-e bună inima, nu ţii fruntea sus? Iar dacă ţi-e inima haină, păcatul stă la pîndă la uşa ta. Şi pofta lui dă năvală spre tine, dar tu pune stăpînire pe el!»” (Facerea, IV, 6-7).
Biblia nu arată ce i-a răspuns Cain lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem că vorbele fără şir din versetul 7 ar fi putut să pună în încurcătură pe oricine. Într-adevăr, era cam greu să dai un răspuns. Cain nu era proroc, altminteri el ar fi putut să spună:
― Înseamnă deci, bătrîne Dumnezeu, că preferaţi prinoasele de carne? Bine! Dar în acest caz dumneavoastră daţi un exemplu pe care îl vor urma toţi preoţii păgîni. Manifestaţi gusturi pe care le vor avea toţi idolii. Mai tîrziu, aceste gusturi vor fi declarate grosolane şi nedemne de o divinitate… Şi ştiţi cine va face acest lucru? Chiar adepţii Bibliei, slujitorii bisericii !
Dar Cain n-a răspuns nimic. Omul acesta, care depusese atîta trudă să cultive dovleci, care aducea prinos domnului cei mai buni dintre pepenii săi galbeni şi-i vedea respinşi, şi-a dat seama că Dumnezeu îşi rîde de el şi s-a simţit atît de jignit, încît pentru o clipă şi-a pierdut capul. Şi, în loc să se mînie pe Dumnezeul despot, capricios, şi grosolan, a tăbărît asupra fratelui său.
„Şi a zis Cain lui Abel, fratele său: «Să mergem pe cîmp!». Iar cînd erau pe cîmp, Cain a tăbărît pe Abel, fratele său, şi l-a omorît” (Facerea, IV, 8).
Scurt şi cuprinzător! Cain nu era omul care să stea mult în cumpănă. El îşi pofteşte fratele la plimbare, îl duce sub un pretext oarecare în cîmp, de pildă sub pretextul de a prinde fluturi, şi, cînd ajunge departe, angajează cu Abel o ceartă stupidă, apoi îi arde una cu tîrnăcopul peste scăfîrlie şi gata! Reiese deci că din întreaga omenire primul care a murit a fost chiar Abel, favoritul lui Dumnezeu.
Ce se petrece după aceea în mintea lui Cain? Este el oare îngrozit de crima sa? Cîtuşi de puţin. El se transformă imediat într-un tîlhar înrăit, într-un adevărat ocnaş. Nu are nici cele mai mici mustrări de conştiinţă. Se poartă deodată cu o cutezanţă neobişnuită cu Dumnezeu, nemaisimţind în faţa lui nici un fel de spaimă.
„Atunci a grăit domnul către Cain: «Unde este Abel, fratele tău?». Iar el a răspuns: «Nu ştiu! Nu cumva sînt paznicul fratelui meu?»” (Facerea, IV, 9).
Parcă vezi acest tablou în faţa ochilor: Dumnezeu se iveşte de după un nor şi-l întreabă pe ucigaş, iar acesta trînteşte un scuipat printre dinţi, cu seninătatea desăvîrşită a criminalului de profesie convins că a şters urmele crimei şi că va duce de nas organele de anchetă. Dumnezeu nu a scăpat însă din vedere nici unul dintre amănuntele întîmplării: ochiul lui divin a fost şi de astă dată la înălţime.
„Atunci domnul zise: «Ce-ai făcut! Glasul sîngelui fratelui tău strigă către mine din pămînt»” (Facerea, IV, 10).
E limpede: Cain va fi pedepsit cu asprime. Dumnezeu îl blestemă şi declară:
„Cînd vei munci pămîntul, să nu-ţi mai dea vlaga lui! Zbuciumat şi fugar să fii pe pămînt!” (Facerea, IV, 12).
Cain este condamnat să plece în bejenie, să nu aibă nici casă, nici masă, să pribegească şi să se zbuciume veşnic. Dar îngăduiţi, vă rog, scumpe Dumnezeu! Dacă în pribegia sa el nu va cunoaşte nici odihna, nici liniştea, cum va putea el să fie în acelaşi timp agricultor? Se ştie doar că această îndeletnicire cere ca omul să stea într-un loc. Cum va putea el să muncească pămîntul chiar dacă presupunem că nu se va bucura de roadele lui?
Totuşi Cain cel biblic a luat toată povestea în serios, s-a speriat de mama-focului şi, de spaimă, a uitat chiar că omenirea e alcătuită în total din trei oameni: părinţii lui şi el. Lui i se şi năzare că în timpul pribegiei ar putea fi ucis, de după colţ, de niscaiva criminali.
„Şi a zis Cain către domnul: «Fărădelegea mea este prea mare ca să mi se mai ierte! Iată, astăzi tu mă alungi de pe faţa acestui pămînt şi trebuie să mă ascund de tine. Rătăcitor şi fugar voi fi pe pămînt, iar cine va da peste mine mă va ucide!»” (Facerea, IV, 13―14).
Şi deodată mînia domnului se mai potoli. Pierzînd simţul realităţii, Dumnezeu îl ia pe Cain sub protecţia sa, împotriva unor ucigaşi inexistenţi. Dacă nici asta nu e aiureală, ar fi interesant de ştiut ce este?
„Ci i-a răspuns Dumnezeu: «Nu aşa! Oricine va ucide pe Cain va cădea sub înşeptită răzbunare!«Şi a pus Dumnezeu lui Cain un semn, ca nimeni care-l va găsi să nu-l omoare” (Facerea, IV, 15).
Acum, fără să vrei, te aştepţi să urmeze povestirea păţaniilor lui Cain din timpul pribegiei. Dar nu se întîmplă aşa. Dimpotrivă, iese la iveală că nimeni nu se ţinea mai mult de casă decît acest „pribeag”.
„Şi a purces Cain din faţa lui Dumnezeu şi s-a sălăşluit în pămîntul Nod, la răsărit de Eden. Şi a cunoscut Cain pe femeia sa şi a zămislit şi a născut pe Enoh. Şi s-a apucat şi a zidit o cetate şi cetăţii i-a pus numele Enoh, după numele fiului său” (Facerea, IV, 16―17).
Din versetele de mai sus aflăm că Cain s-a căsătorit; autorul nu ne spune însă cu cine. Un lucru e limpede: Adam şi Eva au avut fiice, cărora Biblia nu le-a făcut cinstea să le pomenească numele, iar Cain s-a căsătorit cu una dintre surorile sale. Nu-i vom face însă nici o vină din asta: judecînd după „sfînta scriptură”, incestul era obligatoriu în primele vremuri ale omenirii.
Dar ceea ce ne face să sărim în sus de uimire este oraşul întemeiat de Cain. Asta-i prea de tot! Un vagabond construieşte un oraş! Şi de unde, mă rog, a luat el muncitori? Ce unelte a folosit pentru lucrările de construcţie? Şi, în sfîrşit, de unde a luat Cain locuitori pentru a popula vestitul său oraş? Cuviosul autor al „sfintei scripturi” nu s-a sfiit să mintă aici cu cea mai mare neruşinare.
În versetele următoare sînt enumeraţi urmaşii lui Cain. Soţia lui Enoh l-a născut pe Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; lui Mehuiael i s-a născut Metuşael. În legătură cu aceste persoane se cunosc numai numele lor. Lui Metuşael i s-a născut un oarecare Lameh, care în materie de căsătorie a fost mai nesăţios decît nobilii lui strămoşi. Venerabilul Lameh este inventatorul poligamiei; pentru început, el îşi ia două soţii. De la soţia sa Ada are doi fii, pe nume Iabel şi Iubal, iar de la soţia sa Ţila a avut un fiu, pe Tubalcain, şi o fiică, Naama.
Se pare că fiii lui Iabel au preferat, în locul oraşului construit de strămoşul lor Cain, aerul curat al cîmpului, pentru că ei sînt primii de pe pămînt care au sălăşluit în corturi (v. 20). Cît despre fiii lui Iubal, lor, dimpotrivă, le-a plăcut oraşul; tot ei au fost şi cei mai veseli din familie: iubeau muzica. Iubal „a fost părintele tuturor celor ce cîntă din chitară şi din flaut” (v. 21).
Poligamul Lameh era, pe cît se pare, cam sărac cu duhul. Cartea „Facerea” citează una dintre cuvîntările lui, care, ce-i drept, are calitatea că e scurtă. Totuşi, nici un comentator n-a putut s-o explice vreodată ca lumea:
„Ci Lameh zis-a către femeile sale: «…Femei ale lui Lameh, luaţi aminte la spusa mea: am ucis un om pentru rana mea şi un băietan pentru vînătaia mea! Şi dacă va fi de şapte ori răzbunat Cain, atunci Lameh va fi de şaptezeci şi şapte de ori»” (Facerea, IV, 23―24).
Această cuvîntare a impresionat în cel mai înalt grad pe cele două doamne. Fiind, pesemne, cu totul uluite, ele nu au cerut nici cea mai mică explicaţie la această neîntrecută lăudăroşenie.
În continuare, „scriptura” trece direct la înregistrarea actului de naştere al lui Set, cel de-al treilea fiu al lui Adam.
„Şi Adam a cunoscut iarăşi pe femeia sa şi ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set, «căci ― a zis ea ― mi-a dat Dumnezeu altă odraslă în locul lui Abel pe care l-a omorît Cain». Şi lui Set de asemenea i-a născut un fiu, căruia i-a pus numele Enoş. Atunci au început oamenii să cheme numele domnului” (Facerea, IV, 25―26).
Capitolul următor, al V-lea, este consacrat exclusiv genealogiei lui Noe, care se trage din Adam prin Set. Urmaşii lui Cain sînt lăsaţi deoparte şi ulterior nu se mai vorbeşte de ei.
Găsim următoarea dezvoltare a arborelui genealogic, în care sînt date numai numele fiilor mai mari: Set, Enoş, Chenan, Mahalaleel, Iared, Enoh, Matusalem, Lameh, Noe. Cel mai interesant lucru din acest capitol sînt datele referitoare la longevitatea neobişnuită a tuturor acestor patriarhi: Adam avea 130 de ani cînd i s-a născut Set şi a mai trăit încă 800 de ani; Set a murit la vârsta de 912 ani; Enoş a trăit 905 ani, Chenan 910 ani. Cel mai tînăr a murit Lameh, tatăl lui Noe; acest Lameh (care nu trebuie confundat cu bigamul Lameh cel plin de ciudăţenii) şi-a dat sfârşitul în cea de-a 777-a primăvară a vieţii sale.
Enoh, fiul lui Iared, a fost cel mai abil dintre toţi: el nici n-a mai murit.
„Şi Enoh era în vârstă de şaizeci şi cinci de ani cînd i s-a născut Matusalem. Şi Enoh a umblat în căile domnului, după ce i s-a născut Matusalem, trei sute de ani şi a avut fii şi fiice. Deci au fost toate zilele lui Enoh trei sute şaizeci şi cinci de ani. Şi fiindcă Enoh umbla în căile domnului, nu s-a mai văzut, căci Dumnezeu l-a luat la sine” (Facerea, V, 21―24).
E un caz de toată minunăţia! N-are importanţă cum l-au explicat teologii: nimic nu ne mai miră.
Cupa de onoare pentru longevitate i-a revenit lui Matusalem, fiul lui Enoh, cel care a fost luat de viu în ceruri: ăsta a avut o sănătate de fier, nu alta! A trăit în abstinenţă sexuală 187 de ani şi numai după asta şi-a permis să-l aducă pe lume pe Lameh al doilea. Apoi a mai trăit încă 782 de ani, de astă dată dînd dovadă de virilitate pînă la sfîrşitul vieţii sale:
„Şi a mai trăit Matusalem, după ce i s-a născut Lameh, şapte sute optzeci şi doi de ani şi a avut fii şi fiice” (Facerea, V, 26).
În total, 969 de ani! Vă rog să nu vă îndoiţi: pe atunci aceasta era durata vieţii.
Dar ce veţi spune despre Noe, fiul lui Lameh? Lameh i-a pus fiului său numele Noe, zicînd: «Acesta ne va mîngîia de munca şi de truda mîinilor noastre, căşunate de pămîntul pe care l-a blestemat Dumnezeu!»” (Facerea, V, 29).
„Şi Noe era în vîrstă de cinci sute de ani şi i s-au născut lui Noe: Sem, Ham şi Iafet” (Facerea, V, 32).
Să trăieşti pînă la vîrsta de 500 de ani şi abia atunci să te apuci să-ţi săruţi nevasta? De altfel, mai bine mai tîrziu decît niciodată!
Multă cerneală a fost risipită în legătură cu longevitatea neobişnuită a patriarhilor din cartea „Facerea”. Teologii catolici, dîndu-şi seama cît de greu vor fi înghiţite aceste gogoşi, s-au străduit să ferească povestirile din cartea „sfîntă” de diverse înţepături ironice; ei afirmă că prin ani trebuie să se înţeleagă, poate, doar perioadele de revoluţie ale Lunii, pentru că, zice-se, în epoca aceea timpul se socotea numai în luni. În felul acesta ar reieşi că Matusalem a trăit numai 80 de ani. Dar fanaticii turbaţi, care vor să creadă în minunea longevităţii primilor oameni, i-au pus la respect pe aceşti comentatori. Ei susţin sus şi tare că anii biblici trebuie socotiţi de cîte 12 luni, căci altminteri legendele biblice ar deveni cu totul ridicole. De pildă, potrivit cărţii „Facerea”, Avraam a murit „la bătrîneţe fericite, bătrîn şi sătul de zile”, la vîrsta de 175 de ani (Facerea, XXV, 7―8). Dacă am socoti aceşti ani după perioadele de revoluţie ale Lunii, ar rezulta că Avraam a trăit numai 14 ani şi 7 luni. Sau să luăm alte exemple: Biblia spune că Enoş, Chenan şi Mahalaleel au avut primii fii la vîrsta de 90, 70 şi, respectiv, 65 de ani. Dacă am socoti după perioadele de revoluţie ale Lunii, ar trebui să admitem că aceşti străbuni au avut copii la vârsta de 7 ani şi jumătate, 5 ani şi 10 luni şi, respectiv, 5 ani şi 5 luni. În sfârşit, potrivit textului biblic, Nahor a avut urmaşi la vîrsta de 29 de ani. Se poate oare admite, exclamă unul dintre cuvioşii exegeţi, ca Nahor să fi avut numai 2 ani şi 5 luni cînd i s-a născut primul fiu?
Bineînţeles, stimaţi slujitori ai cultului, că Biblia socoteşte anul de 12 luni. Dar în acest caz e cît se poate de amuzant că nătîngul de Noe a aşteptat să împlinească 500 de ani pentru ca, în sfîrşit, să-şi înceapă viaţa sexuală.

0 Responses to “3 – SCURT ISTORIC AL PRIMILOR OAMENI”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: