9 – SFÎRŞITUL CUVIOASEI ISTORII A LUI AVRAAM, „SFÎNTUL PRIETEN AL LUI DUMNEZEU”

Tămîiaţi! Intră din nou în scenă Avraam, patriarhul întreţinut, dispus oricînd să rreia procedeul care l-a ajutat să se îmbogăţească atît de repede în Egipt. „Şi a pornit Avraam de acolo spre plaiurile de miazăzi şi s-a oprit între Cadeş şi Şur şi vremelnic şi-a întins corturile în Gherar.
Ci Avraam zicea despre Sara, femeia sa: «Ea este sora mea!» (Căci îi era teamă să spună că este soţia lui, ca să nu-l ucidă locuitorii cetăţii din pricina ei.) Atunci Abimelec, regele Gherarului, a trimis şi a luat-o pe Sara.
Dar Dumnezeu a venit la Abimelec noaptea în vis şi i-a vorbit: «Iată tu vei muri, din pricina femeii pe care ai luat-o, că ea este legată cu bărbat!»
Ci Abimelec nu se apropiase de Sara şi a răspuns: «Doamne, oare ucide-vei tu şi pe omul cel drept?
Nu mi-a spus chiar el: „ea e sora mea”, şi ea n-a zis aşijderea: „el e fratele meu”? Fără inimă vicleană şi cu mîini curate am făcut aceasta!»
Atunci i-a răspuns Dumnezeu în vis: «Ştiu şi eu că fără inimă vicleană ai făcut-o, de aceea te-am păzit să nu păcătuieşti împotriva mea şi nu te-am lăsat să te atingi de ea.
Deci acum dă înapoi pe femeie bărbatului ei, căci el este proroc şi se va ruga pentru tine ca să rămîi cu viaţă; iar dacă n-o vei da înapoi, să ştii că vei muri fără greş, tu şi toţi ai tăi».
Şi Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a chemat la sine pe toţi dregătorii săi şi a povestit, în auzul lor, toată această pricină. Iar aceşti oameni s-au spăimîntat grozav.
Apoi Abimelec a chemat pe Avraam şi i-a zis: «Ce treabă ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta ca să aduci asupra mea şi asupra stăpînirii mele o vină atît de mare? Fapte care nu se fac ai săvîrşit faţă de mine!»
Şi a mai zis Abimelec lui Avraam: «Ce ai socotit tu cînd ai făcut lucrul acesta?»
Atunci a răspuns Avraam: «M-am gîndit aşa: de bună seamă că frică de Dumnezeu nimeni nu are în ţinutul acesta şi mă vor omorî din pricina femeii mele.
De altă parte, ea este cu adevărat sora mea, căci este fiica tatălui meu, dar nu şi fiica mamei mele; şi a putut să fie femeia mea.
Iar cînd Dumnezeu m-a mînat să pribegesc din casa tatălui meu, atunci i-am spus ei: «Fă pentru mine această bunătate şi, pretutindeni pe unde vom ajunge, să zici despre mine: el e fratele meu!»
Şi a luat atunci Abimelec vite mici şi vite mari, şi robi şi roabe şi le-a dăruit lui Avraam şi i-a dat înapoi pe Sara, femeia lui.
Şi i-a mai zis Abimelec: «Iată, ţara mea stă în faţa ta; locuieşte unde vei socoti că e mai bine».
Iar Sarei i-a spus: «Iată, dăruit-am fratelui tău o mie de sicii de argint; aceasta să-ţi fie despăgubire pentru toate cîte ţi s-au întîmplat; şi faţă de toţi te-ai dovedit dreaptă!»
Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu şi Dumnezeu a tămăduit pe Abimelec şi pe femeia lui şi pe roabele lui; şi ele au avut copii.
Fiindcă Dumnezeu oprise de istov orice zămislire în casa lui Abimelec, din pricina Sarei, femeia lui Avraam” (Facerea, XX, 1―18).
Să nu uităm că pe vremea aceea frumoasa Sara avea 90 de ani bătuţi pe muche (Facerea, XVII, 17).
Se impun cîteva observaţii: a spus oare Avraam adevărul asigurîndu-l pe Abimelec că Sara este în acelaşi timp şi soţia şi sora lui? Dacă da, înseamnă că avem de-a face cu încă un incest „cuvios”. Halal „sfîntă scriptură”!
Dar mai este ceva: dacă în toată afacerea asta Abimelec face impresia unui om cumsecade, Avraam, dimpotrivă, indiferent sub ce unghi l-am privi, ne apare ca un individ dubios. Chiar dacă e frate de sînge cu Sara, acest amănunt tot nu justifică codoşlîcul şi minciunile lui. Pentru el, sora-soţie este o sursă de venituri. El a minţit tăinuind calitatea sa de soţ. Iar explicaţia pe care o dă cînd josnicul lui şiretlic iese la iveală ni-l arată ca pe un cazuist dibaci, demn de a purta titlul de „candidat” sau chiar de „doctor” în teologie. În ochii oamenilor cinstiţi el nu găseşte nici o scuză, chiar dacă avea dezlegare de păcat fiind oarecum constrîns de evenimente.
Pe de altă parte, acest patriarh favorit al domnului, acest om norocos ocrotit de însuşi Dumnezeu, este el oare într-adevăr fratele Sarei, aşa cum a declarat deodată? Toate celelalte pasaje din Biblie par să dovedească contrarul. În episodul cu faraonul din Egipt, Avraam recurge pentru prima dată la stratagema care l-a îmbogăţit. Dar cînd faraonul îi aruncă în faţă că l-a înşelat, lui nu-i dau prin minte justificările invocate ulterior: cinstea de a le auzi pentru prima dată îi revine lui Abimelec. Ai zice că nu este decît o născocire neaşteptată, cea dintîi idee care i-a trecut prin cap „sfîntului proroc” la auzul acuzaţiilor aspre pe care i le aducea regele Gherarului. De ce nu s-a justificat în acelaşi mod faţă de faraon?
Mai mult, „sfîntul duh” se contrazice categoric. În cap. al XI-lea el ne-a făcut cunoştinţă cu familia lui Terah, tatăl lui Avraam: „Terah a avut pe Avraam, pe Nahor şi pe Haran; Haran a avut pe Lot. Dar Haran a murit în zilele lui Terah, tatăl său, în patria sa, în cetatea Ur din Caldeea. Iar Avram şi Nahor şi-au luat soţii. Pe femeia lui Avram o chema Sarai şi pe femeia lui Nahor o chema Milca, fiica lui Haran ― tatăl Milcăi şi tatăl Iscăi” (v. 27―29). Cu alte cuvinte, Nahor s-a căsătorit cu nepoata sa. Dacă Sara ar fi fost fiica lui Terah şi soră cu Avraam, Nahor şi Haran, autorul n-ar fi pregetat să ne spună şi acest lucru, enumerînd atît de amănunţit legăturile de rudenie din familia lui Terah.
În afară de aceasta, Biblia spune de-a dreptul că Sara este nora lui Terah: „Şi Terah a luat pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran, nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, femeia lui Avram, fiul său şi a plecat cu ei din cetatea Ur a caldeilor, ca să se ducă în pămîntul Canaan; dar ajungînd în Haran, s-au aşezat acolo. Iar zilele lui Terah au fost două sute şi cinci ani. Şi a murit Terah în Haran” (Facerea, 11, v. 31―32).
Aşadar, fără să se sfiască cîtuşi de puţin de a apărea ca soţ incestuos în ochii lui Abimelec, Avraam a minţit pentru a găsi o justificare aventurii sale. Iar dacă el s-a hotărît să dezvăluie regelui Gherarului adevărul pe care i-l ascunsese faraonului, şi toate acestea constituie realitatea, înseamnă că „sfîntul duh”, dictînd cartea „Facerea”, s-a împotmolit în minciuni şi contradicţii.
Bineînţeles că toate acestea sînt pură născocire, iar sfîntul autor un cretin stîngaci. În goană după mistificări şi complăcîndu-se în poveşti imorale şi ambigue, „sfîntul duh” dictează tot ce-i trece prin cap, iar prostănacul de autor înregistrează imperturbabil tot ce aude ― mîrşăvii şi basme groteşti ―, fără să-i pese cîtuşi de puţin de contradicţiile şi confuziile evidente, ba chiar de situaţiile imposibile din punct de vedere fizic.
Cum se face că autorul tuturor acestor rînduri din Biblie nu şi-a dat seama că vicleanul „porumbel” îşi bate joc de el punîndu-l să numească „pămîntul Gherar” regat. Potrivit descrierilor făcute de geografii din antichitate, Gherarul este o mică vale nisipoasă, fără pic de vegetaţie, un pustiu îngrozitor, în care n-a putut trăi niciodată un suflet de om. Înseamnă deci că Abimelec era regele unui pustiu? Şi cîtă vreme a ţinut-o el pe Sara în casa lui fără ca doamna Abimelec să încerce să-i scoată ochii?
Iată încă un episod care ilustrează cît de neruşinate sînt glumele „sfîntului duh”. Acest episod a avut loc după distrugerea Sodomei şi înainte ca Dumnezeu să-şi fi ţinut făgăduiala dată la stejarul Mamre. Cap. al XXI-lea începe în felul următor: „Şi domnul a cercetat pe Sara, precum a fost vorbit, şi a împlinit faţă de ea ceea ce făgăduise. Deci ea a zămislit şi i-a născut lui Avraam un fiu, la bătrîneţe, la vremea pe care i-o sorocise Dumnezeu” (v. 1―2).
Cum această naştere a avut loc la un an după ce Dumnezeu şi cei doi îngeri se înfăţişaseră la stejarul Mamre, înseamnă că Avraam a fost în Gherar în perioada primelor trei luni după potopul de foc, dacă socotim că Sara a avut o sarcină normală de nouă luni. Şi chiar dacă admitem că Avraam a stat în Gherar în tot decursul acestor trei luni, se pune întrebarea cum a fost cu putinţă ca soţia şi roabele măriei-sale regele Abimelec să bage de seamă, într-un răstimp atît de scurt, că au devenit sterpe, că Dumnezeu le „închisese pîntecele oprind de istov orice zămislire”, ca să folosim limbajul elegant al autorului „sfînt”. Poţi oare să te convingi dintr-o dată că nu mai eşti în stare sa faci copii?
Trebuie să recunoaştem împreună cu teologii, pe care nu-i miră nici o minune oricît ar fi de dezgustătoare, că Dumnezeu a făcut o glumă destul de sinistră, deşi, ce-i drept, foarte originală. Închipuiţi-vă ce mutră au făcut regele pustiului şi supuşii lui cînd au văzut că nevestele lor au „pîntecele închise”! Gluma aceasta trebuie să li se fi părut foarte răutăcioasă. E lesne de înţeles de ce Abimelec, pentru a pune capăt acestei calamităţi, i-a dat lui Avraam tot ce şi-a putut el dori şi a spus prorocului şi soţiei-surorii lui: „Căraţi-vă cît mai repede de-aici!”
După „minunea” cu „pîntecele închise”, inepuizabila carte „Facerea” ne oferă minunea cu lehuzia Sarei, doamna în vîrstă de nouăzeci de ani, care de multă vreme pierduse capacitatea de a avea copii.
Şugubăţ mai e porumbelul acesta!
Iar acum altă poveste: Avraam, căpătînd un fiu legitim, îl dă pe uşă afară pe Izmail, pe care îl avusese cu ţiitoarea sa.
„Şi Avraam a pus fiului său care i se născuse, pe care Sara i-l născuse, numele Isaac.
Şi Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac cînd a fost în vîrstă de opt zile, precum i-a fost poruncit Dumnezeu.
Iar Avraam era în vîrstă de o sută de ani cînd a avut pe Isaac, fiul său.
Şi Sara a grăit: «Dumnezeu m-a făcut prilej de petrecere. Oricine va auzi va rîde pe socoteala mea!»
Şi a mai zis: «Cine ar fi putut să spună lui Avraam că Sara va mai alăpta copii? Şi totuşi i-am născut un fecior la bătrîneţe!»
Şi pruncul a crescut şi a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua cînd a fost înţărcat Isaac.
Ci Sara a văzut pe fiul Agarei egiptencei, pe care ea i-l născuse lui Avraam, cum se zbenguia cu fiul său Isaac.
Şi a zis lui Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci nu se cuvine ca fiul roabei acesteia să fie moştenitor împreună cu fiul meu, cu Isaac!»
Şi cuvîntul acesta i-a căzut foarte greu lui Avraam cu privire la fiul său.
Însă Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam: «Nu te amărî în tine din pricina băiatului şi a roabei tale. Tot ceea ce îţi va spune Sara, ascultă de glasul ei, căci numai cei din Isaac se vor socoti urmaşii tăi.
Dar şi pe fiul roabei îl voi face popor, căci este tot sămînţa ta».
Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă şi a luat pîine şi un burduf de apă şi i le-a dat Agarei, punîndu-le pe umărul ei o dată cu copilul, şi a izgonit-o. Iar ea a plecat şi s-a rătăcit în pustiul Beerşeba.
Şi cînd s-a sfîrşit apa din burduf, a lepădat pe copil sub un stuf de mărăcini.
Şi a pornit şi s-a aşezat în preajma lui, depărtare ca la o bătaie de săgeată, fiindcă zicea ea: «Să nu văd cum moare copilul!» Şi stînd în preajma lui, a ridicat glasul şi a plîns.
Şi a auzit Dumnezeu durerea copilului şi îngerul lui Dumnezeu a strigat pe Agar din cer şi i-a zis: «Ce ai, Agar? Nu te teme! Căci a auzit Dumnezeu durerea copilului acolo unde se află.
Scoală-te, ia copilul şi ţine-l bine de mînă, căci voi face din el un popor mare!»
Şi Dumnezeu deschise ochii ei şi văzu un izvor de apă. Şi ea se duse şi umplu burduful cu apă şi dădu copilului să bea.
Iar Dumnezeu fu cu acest copil; şi el se făcu mare şi locui în pustie şi fu un arcaş iscusit.
Şi a locuit în pustia Paran; iar maică-sa i-a luat lui femeie din ţara Egiptului” (Facerea, XXI, 3―21).
Izgonirea primului născut şi a mamei sale Agar cu un colţuc de pîine şi un burduf de apă ― această faptă cu adevărat inumană, josnică ― apare ca deosebit de revoltătoare din partea unui domn atît de puternic, care biruise cinci regi cu ajutorul a 318 slugi şi care se îmbogăţise de pe urma cuvioaselor legături ale soţiei sale cu regii Egiptului şi Gherarului. Iată cum arată poruncile în legătură cu bunătatea şi moralitatea propovăduite de „sfînta scriptură”!
În continuare, cartea „Facerea” ne relatează că marele patriarh a trăit vreme îndelungată în ţara filistenilor.
Dar Avraam, care era atît de fericit după ce căpătase un fiu de la bătrîna şi mult iubita lui Sara, nu se aştepta la farsa urîtă pe care se pregătea să i-o joace ocrotitorul lui, atotputernicul şi atotştiutorul Dumnezeu. „Îţi iubeşti nespus odrasla, o, prorocul inimii mele? Ei bine, pentru ca să-mi fii pe plac, o vei ucide”. Iată surpriza neaşteptată pe care Dumnezeu i-a rezervat-o alesului său. E drept, totul fusese o glumă; preaînaltului îi plăcea să se mai distreze cîte un pic! Moşneagul voia, probabil, să vadă ce mutră va face Avraam, uluit la auzul acestor cuvinte. Să reproducem textul original, căci prea e frumos!
„Iar după acestea, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a grăit: «Avraame!». Iar el a răspuns: «Iată-mă!».
Şi a rostit domnul: «Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, acela pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-l acolo jertfă, ardere de tot, pe unul din munţii pe care ţi-l voi arăta».
Şi s-a sculat Avraam în zorii zilei şi a pus samarul pe asinul său şi a luat pe doi robi ai săi şi pe Isaac, fiul său, şi a spart lemne pentru arderea de tot şi a pornit şi a venit la locul pe care i l-a arătat Dumnezeu.
Iar a treia zi, Avraam, ridicîndu-şi ochii, a văzut locul de departe.
Şi a zis Avraam către oamenii săi: «Staţi voi aici, lîngă asin, iar eu şi băiatul vom merge pînă acolo şi ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi!»
Şi a luat Avraam lemnele pentru jertfă şi le-a pus în cîrcă fiului său şi a luat în mîna sa focul şi cuţitul şi au pornit amîndoi împreună.
Atunci Isaac a deschis gura către Avraam, tatăl său, şi a zis: «Tată! ». Şi el i-a răspuns: «Da, fiul meu?». Apoi a zis Isaac: <Văd focul şi lemnele, dar unde este oaia pentru jertfă?>
Răspuns-a Avraam: «Dumnezeu va avea grijă de oaia pentru jertfă, copilul meu!». Şi au mers înainte, amîndoi, împreună.
Şi a ajuns la locul pe care i l-a arătat Dumnezeu; şi a clădit Avraam acolo jertfelnic şi a aşezat lemnele; apoi a legat pe Isaac, fiul său, şi l-a pus pe jertfelnic deasupra lemnelor.
Apoi Avraam şi-a întins mîna şi a apucat cuţitul ca să junghie pe fiul său.
Dar atunci îngerul domnului a strigat către el din cer şi i-a zis: «Avraame! Avraame!». Şi el a răspuns: «Iată-mă!».
Şi i-a grăit: «Nu întinde mîna ta asupra copilului şi nu-i face nici un rău! Căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi n-ai cruţat, pentru mine, pe fiul tău, pe singurul tău fiu!»
Atunci Avraam, ridicîndu-şi ochii, s-a uitat şi iată în dosul său un berbec, care se prinsese cu coarnele într-o leasă de mărăcini; şi s-a dus Avraam şi a luat berbecul şi l-a adus ardere de tot în locul fiului său.
Şi a numit Avraam locul acela: Iahvehire, de unde se zice şi astăzi: «În muntele unde domnul se arată».
Şi a strigat îngerul domnului, din cer, pe Avraam a doua oară.
Şi i-a zis: «Mă jur pe mine însumi ― grăit-a domnul ―, de vreme ce tu ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu:
Te voi binecuvînta cu prisosinţă…
Şi se vor binecuvînta întru seminţia ta toate popoarele pămîntului, pentru cuvîntul că ai ascultat de glasul meu!»
Apoi s-a întors Avraam la oamenii săi şi s-au sculat şi au plecat cu toţii pînă la Beerşeba. Şi a locuit Avraam în Beerşeba” (Facerea, XXII, 1―19).
Criticii subliniază că Avraam, care îl implorase pe Dumnezeu să cruţe pe locuitorii Sodomei şi ai Gomorei ce-i erau străini, nu i-a înălţat nici o rugă ca să-i ceară îndurare şi ocrotire pentru fiul său. Ei îl învinuiesc pe patriarh că ar fi minţit din nou cînd a zis către oamenii săi: „eu şi băiatul vom merge pînă acolo şi ne vom închina, apoi ne vom întoarce la voi!”. De vreme ce Avraam se pregătea să urce pe munte pentru a-l înjunghia şi a-l arde pe Isaac, nu putea să aibă în acelaşi timp intenţia de a se întoarce cu el. Era o minciună a unui barbar, în timp ce în cazurile anterioare am avut de-a face cu minciunile unui codoş nesăţios care-şi dădea nevasta pe bani.
Pe de altă parte, aflăm cu mirare că, înainte de a porni la drum, bătrînul de o sută de ani sparge singur o cantitate de lemne suficientă pentru un rug: ca să arzi un om pe rug, e nevoie nu de un braţ de lemne ude, ci de cel puţin un car de lemne uscate. Înseamnă deci că lemnele necesare care fuseseră sparte de Avraam au fost mai întîi încărcate pe asin şi pe cele două slugi, care au cărat această povară mai bine de două zile. Şi chiar dacă lemnele au fost încărcate numai pe asin, se pune întrebarea: cum a putut, după aceea, Isaac, un băiat de 13 ani, să ia în cîrcă o asemenea povară şi s-o ducă singur? Se mai spune că „focul” ― un mangal oarecare ― pe care Avraam l-a luat cu sine pentru a aprinde rugul nu putea, bineînţeles, să cuprindă atîţia cărbuni încît să nu se stingă pînă în momentul cînd aveau ei să ajungă la locul arderii-de-tot, căci în clipa cînd patriarhul şi fiul său şi-au luat rămas bun de la slugi muntele Moria abia se zărea în depărtare. În sfîrşit, se mai face observaţia că acest vestit munte Moria, pe care mai tîrziu a fost construit templul din Ierusalim, nu este decît o stîncă golaşă; pe ea n-a crescut niciodată nici cea mai mică tufă, iar tot ţinutul din jurul Iersualimului era plin de bolovani şi întotdeauna lemnele se aduceau acolo din alte părţi.
Însă toate acestea nu l-au împiedicat pe Dumnezeu să pună la încercare credinţa lui Avraam, iar pe Avraam să cîştige, prin ascultarea sa, o bunăvoinţă deosebită din partea lui Dumnezeu.
Vom vedea mai departe că, atunci cînd judecătorul Ieftae va aduce jertfă pe fiica sa, nici un înger nu va interveni. Ce-i drept, Ieftae nu se îndeletnicea cu codoşlîcul şi, probabil, din această pricină nu a fost vrednic să dobîndească „sfinţenia” aceea deosebită prin care se remarcă în religia creştină, mozaică şi musulmană Avraam, „prietenul lui Dumnezeu”.
Cap. al XXIII-lea ne istoriseşte că Sara a murit în vîrstă de 127 de ani în Hebron, în ţara Canaan. Ca s-o poată înmormînta, Avraam a cumpărat de la un oarecare domn Efron peştera Macpela şi a plătit scump pentru ea. Efron i-a spus: „O ţarină care preţuieşte patru sute de sicii de argint, ce poate ea să însemneze pentru noi amîndoi? Deci îngroapă pe moarta ta! Atunci Avraam a ascultat de Efron şi a cîntărit lui Efron cîtimea de argint pe care o spusese în auzul fiilor lui Het, adică patru sute de sicii de argint, după preţuirea neguţătorească” (Facerea, XXIII, 15―16).
Stîrneşte mirare că Avraam, despre care Biblia spune în repetate rînduri că era un om foarte bogat, nu are nici un petic de pămînt propriu. Criticii remarcă, de asemenea, ca destul de ciudat faptul că se pomeneşte de o monedă bătută, care are „preţuire neguţătorească”. Nu numai pe vremea biblicului Avraam nu a existat monedă în ţara Canaan, dar în genere evreii din antichitate n-au bătut niciodată monede.
Din capitolul al XXV-lea vedem că străbunul nostru împovărat de ani a hotărît să se consoleze, luîndu-şi o nouă soaţă, pe Chetura. Patriarhul avea pe atunci cel puţin 140 de ani. Nu strică să amintim că Sara îl socotise de mult pe Avraam prea bătrîn pentru a mai fi în stare să facă copii, chiar şi atunci cînd el avea „numai” 100 de ani, şi că a fost nevoie de un miracol ceresc pentru ca el să devină tată. Şi, totuşi, cu această Chetura Avraam a avut, fără nici un fel de intervenţie „divină”, încă şase fii: Zimran, Iocşan, Medan, Midian, Işbac şi Suah.
În sfîrşit, într-o bună seară, în cel de-al 175-lea an al vieţii (Facerea, XXV, 7), patriarhul şi-a dat obştescul sfîrşit, lăsînd toată avuţia lui Isaac. Celorlalţi copii le-a făcut numai unele daruri. „Sfîntul” codoş a fost înmormîntat alături de Sara, în peştera Macpela.

2 Responses to “9 – SFÎRŞITUL CUVIOASEI ISTORII A LUI AVRAAM, „SFÎNTUL PRIETEN AL LUI DUMNEZEU””


  1. 1 augustus 17 Ianuarie 2010 la 3:15 am

    super tare .am citit si eu Cartea Genezei si m-am minunat de toate grozaviile de acolo.tu ai reusit aici sa dai si o interpretare amuzanta.chiar am ras copios la unele faze.

  2. 2 ady 7 Februarie 2010 la 7:30 am

    Augustus, textul pe care l-ai citit a fost publicat de Leo Taxil(fost iezuit) in anul 1897. Se pare ca oamenii erau mai rationali pe vremea aceea decat in zilele noastre.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: