16 – CUVIOASA ISTORIE A CELOR ZECE PLĂGI ALE EGIPTENILOR

Aaron, prevenit probabil de Dumnezeu, a ieşit în întâmpinarea lui Moise, a aflat de la el amănuntele misiunii încredinţate lor şi apoi au plecat amîndoi la faraon. Dar regele n-a ţinut seama de loc de spusele celor doi fraţi; dimpotrivă, persecuţiile împotriva evreilor s-au înteţit. În continuare, cartea „Ieşirea” relatează că Aaron, venind din nou la faraon, a aruncat, potrivit sfatului pe care i-l dăduse domnul, toiagul său la pămînt. Pe dată toiagul s-a prefăcut în şarpe. Dar preoţii egipteni, convocaţi de urgenţă la faţa locului, şi-au aruncat şi ei toiegele la pământ şi toiegele lor s-au prefăcut şi ele în şerpi. Şarpele lui Aaron a înghiţit însă pe şerpii vrăjitorilor de la curte. Dar nici după această minune faraonul nu s-a arătat dispus să redea libertatea evreilor. A doua zi, Aaron, lovind cu toiagul său, a prefăcut apele Nilului în sînge, „înaintea ochilor lui faraon”. Biblia adaugă că vrăjitorii de la curte au reuşit să facă şi ei acelaşi lucru. Toţi peştii au murit, iar egiptenii s-au apucat să sape fîntîni în preajma Nilului ca să găsească apă de băut, dar fără succes. Autorul „sfînt” uită să explice cum îşi procurau apă evreii.
Apoi a avut loc o invazie a broaştelor, dar vrăjitorii de la curte, probabil din ambiţie, au făcut şi ei aceasta scamatorie. Broaştele au acoperit tot pămîntul Egiptului. După broaşte au urmat ţînţarii. Toată suprafaţa Egiptului era acoperiă de ţînţari. Apoi ţara a început să mişune de tăuni. De astă dată, vrăjitorii de la curte n-au mai reuşit să repete „minunile” cu ţînţarii şi cu tăunii.
Totuşi, inima faraonului s-a învîrtoşat ca piatra şi el nu i-a lăsat pe evrei să plece (Ieşirea, VIII).
A cincea plagă a fost o ciumă care a curăţat toţi caii, asinii, cămilele, boii şi oile egiptenilor. Dar faraonul nici gînd să se înduplece. A şasea plagă: Moise şi Aaron au azvîrlit un pumn de funingine înaintea faraonului şi pe dată toţi egiptenii s-au acoperit de buboaie. A şaptea plagă: un uragan de grindină şi de foc a distrus toate semănăturile şi întreaga vegetaţie de pe tot pământul Egiptului, cu excepţia ţinutului Goşen, unde trăiau evreii. După fiecare năpastă, faraonul se învoia să le dea drumul evreilor, dar apoi îşi retrăgea cuvîntul (Ieşirea, IX).
A opta plagă: nori de lăcuste au pustiit tot ceea ce mai rămăsese după grindină. (E greu totuşi să ne închipuim ce-ar fi putut să mai rămînă.) Faraonul se căieşte şi, drept urmare, vîntul ridică stolurile de lăcuste şi le aruncă în Marea Roşie. Faraonul îşi mai calcă o dată cuvîntul şi iar nu le dă evreilor drumul. A noua plagă: Egiptul este cufundat într-un întuneric atît de des, încît puteai să-l pipăi cu mîna. Faraonul se hotărăşte să-i dea drumul lui Moise şi compatrioţilor lui, dar vrea să păstreze pentru sine turmele lor, care nu suferiseră de loc de pe urma acestui torent de calamităţi (Ieşirea, X).
Ca să termine o dată, Dumnezeu trimite „îngeri pierzători” cu porunca să nimicească pe toţi întîi-născuţii egipteni. Dar, pentru a evita eventualele greşeli (conform programului, măcelul trebuia să aibă loc noaptea), în fiecare casă evreiască s-a mîncat miei şi evreii au făcut pe uşile locuinţelor lor semne cu sînge de miel. Aşa a fost statornicită sărbătoarea evreiască a paştelui. E de presupus că îngerii, care au trecut pe la miezul nopţii prin oraşele egiptene, trebuie să fi avut asupra lor spade pentru măcelărirea pruncilor şi felinare pentru cercetarea uşilor. Nu noi, ci însăşi Biblia îi zugrăveşte atît de realist pe îngeri. Ce straşnic trebuie să fi rîs divinul „porumbel” dictînd aceste gogomănii!
Şi iată că, „la miezul nopţii, domnul a lovit pe toţi întîi-născuţii din ţara Egiptului, de la întîi-născutul lui faraon, stătător pe tronul lui, pînă la întîi-născutul întemniţatului, care stă în temniţă, şi toată pîrga dobitoacelor. Şi s-a sculat noaptea faraon, el şi toţi sfetnicii săi şi toţi egiptenii, şi a fost jelanie mare în Egipt, căci nu era nici o casă în care să nu fie un mort” (Ieşirea, XII, 29―30).
Faraon a trimis după Moise şi Aaron şi a început să-i roage să plece cît mai curînd din Egipt, împreună cu toată seminţia lor.
„Pe de altă parte, fiii lui Izrail, făcură după cuvîntul lui Moise: cerură cu împrumut de la egipteni vase de argint şi vase de aur şi veşminte. Iar domnul a dat poporului har în ochii egiptenilor, ca să le dea ce au cerut. Şi astfel au jefuit pe egipteni” (Ieşirea, XII, 35―36).
În continuare, „Ieşirea” povesteşte că familiile evreilor, care de pe vremea lui Iacob continuaseră să trăiască în Goşen, s-au adunat, înainte de plecare, la Rameses. De acolo s-au îndreptat spre miazăzi, către Sueot. În total erau ca la 600 000 numai bărbaţi, „afară de copii”. Evreilor li s-a alăturat şi a plecat cu ei o „gloată mare şi amestecată”. Şi aveau ei multe vite de tot soiul. Moise n-a uitat să ia cu el şi osemintele lui Iosif.
După aceea evreii au ajuns la Baalţefon (Suez), unde s-au oprit pe malul mării. Locul indicat de Biblie este extremitatea de miazănoapte a golfului Suez. Aşadar, chiar dacă evreii ar fi avut de trecut vreo apă, nu putea fi vorba decît despre apa din canalul faraonilor, care unea pe atunci Nilul cu „ţara lacurilor amare”.
Cînd Moise şi compatrioţii lui au pornit la drum, pe faraon, care avea o minte de o inconstanţă cu adevărat biblică, l-a apucat din nou părerea de rău că a rămas fără nişte supuşi atît de buni, care îi aduseseră atîtea năpaste. „Atunci faraon a pus să înhame carul său şi luă oastea cu sine. Şi mai luă şase sute de care alese, precum şi toate celelalte care ale Egiptului, şi în toate erau luptători viteji… Astfel egiptenii îi urmăriră cu toţi caii şi carele lui faraon şi cu toţi călăreţii şi armata lui şi îi ajunseră acolo unde erau tăbărîţi aproape de Pihahirot, lîngă mare, în faţa Baalţefonului” (Ieşirea, XIV, 6―7, 9).
Se pune întrebarea: de unde au apărut această cavalerie şi toate aceste care după ce plaga a cincea nimicise, fără nici o excepţie, toţi caii, asinii, cămilele şi boii egiptenilor? Continuînd să înşire verzi şi uscate, Biblia relatează că Moise i-a trecut repede pe evrei peste mare ca pe uscat: printr-o simplă ridicare a toiagului, el a despicat apele în două.
În simplitatea sa biblică, faraonul şi-a zis că poate s-o ia şi el pe acelaşi drum. El a păşit pe „fundul mării” cu toată oastea lui, dar a păţit-o! Moise a lovit încă o dată cu toiagul, exact în clipa cînd toţi egiptenii se aflau în mijlocul mării. „Iar apele, venind înapoi, au acoperit carele şi pe călăreţi şi toată oastea lui faraon care intrase după Izrail în mare, şi din ei toţi n-a mai rămas nici unul” (Ieşirea, XIV, 28).
Subliniem că faraonul pornise în urmărirea evreilor nu ca să-i nimicească, ci cu intenţia de a-i întoarce înapoi. Evreii numărau 600 000 de oameni sănătoşi şi înarmaţi, iar în total ― dacă punem la socoteală bătrînii, femeile, surorile, copiii şi „gloata mare şi amestecată” care li se alăturase ― erau, probabil, nu mai puţin de 3 000 000 de oameni. Pentru a lua în captivitate o asemenea masă de oaimeni, ar fi fost nevoie de o armată şi mai numeroasă. E de presupus că faraonul se afla în fruntea unei oştiri uriaşe. Ce-i drept, Dumnezeu nimicise pe întîi-născuţii din fiecare familie, dar şi cei mai mici ar fi putut să poarte arme. După cum apune Biblia, masele poporului şi-au urmat regele. Să nu uităm că, înainte de plecare, evreii îi jefuiseră pe egipteni şi e foarte puţin proibabil ca vreunul dintre cei jefuiţi să fi stat la gînduri şi să nu fi pornit în urmărirea hoţilor. E de presupus deci că milioane de egipteni s-au înecat împreună cu faraonul lor.
Dar nici unul dintre autorii egipteni nu pomeneşte nicăieri vreun cuvînt despre această calamitate îngrozitoare, după cum nu pomeneşte nici despre vreuna dintre cele zece plăgi care au lovit regatul Egiptului. Unii teologi încearcă să spună că aici ar fi o chestie de mîndrie naţională. Să admitem că ar fi aşa! Dar cum stau lucrurile cu celelalte popoare ale lumii? Cum s-a putut întîmpla ca nici ele să nu fi auzit vreodată nimic despre aceste evenimente îngrozitoare? Să nu uităm că acest potop gigantic a dezrobit dintr-o dată 115 regi care plăteau tribut faraonului Amenhotap! Pînă şi Herodot, căruia i se spune „părintele istoriei” şi care citează atîtea date din viaţa Egiptului, pe care l-a studiat admirabil, nu pomeneşte nici un cuvînt despre tragica pieire a acestei uriaşe armate egiptene.
Biblia, fără a se sfii cîtuşi de puţin de absurditatea vădită a „minunatei ieşiri”, istoriseşte că urmaşii lui Iacob, bucurîndu-se şi veselindu-se, erau cît pe-aci să plesnească de atîta rîs. Maria, sora lui Moise şi a lui Aaron, a luat dairaua şi a început să cânte. După ea, toate femeile s-au pornit să dănţuiască de bucurie. Cap. al XV-lea relatează, de asemenea, că Moise a alcătuit numaidecît, chiar în timipul marşului, un cîntec în cinstea lui Dumnezeu, pe care l-a cîntat întregul Izrail.
Să nu uităm că dansatorii şi cîntăreţii Izrailului reprezentau în total o echipă artistică cu un efectiv de vreo 3 000 000 de oameni. Cuvintele şi melodia au fost învăţate într-o clipită. Păcat pentru cine n-a asistat la acest concert! Trebuie să fi fost admirabil.

2 Responses to “16 – CUVIOASA ISTORIE A CELOR ZECE PLĂGI ALE EGIPTENILOR”


  1. 1 Paul 4 Aprilie 2010 la 12:30 am

    Felicitari! Nu stiu ce roman curajos se ascunde sub pseudonimul Leo Taxil, dar admir indrazdeala de a spune lucrurilor pe nume.
    O sa-mi permit sa formulez o concluzie, care de altfel se impune de la sine: biblia, presupunand prin absurd ca ar fi „adevarata”, propune credinta intr-un zeu injust, care comite infanticid si genocid. Sau… poate nu e adevarata?
    Oricum o dai, mai bine fara.

    Cand aud indoctrinatii care apara cu atata strasnicie religia in scoli, mi se pare explicabil de ce suntem o natie vai de mama noastra. Uitati-va la statisticile privind credinta in Europa si veti intelege de ce tari prcum Germania, Cehia sau Suedia „functioneaza” asa bine. Sunt convins ca una dintre cauze este incapatanarea morbida a unui mare procent din romani sa se agate de religie in loc sa faca ceva util sau constructiv.

  2. 2 ana maria 9 Iulie 2010 la 9:30 pm

    „Se pune întrebarea: de unde au apărut această cavalerie şi toate aceste care după ce plaga a cincea nimicise, fără nici o excepţie, toţi caii, asinii, cămilele şi boii egiptenilor?”
    Cred ca ai uitat ce ai scris.Chiar tu ai scris cu cateva randuri mai sus „Egiptul este cufundat într-un întuneric atît de des, încît puteai să-l pipăi cu mîna. Faraonul se hotărăşte să-i dea drumul lui Moise şi compatrioţilor lui, dar vrea să păstreze pentru sine turmele lor, care nu suferiseră de loc de pe urma acestui torent de calamităţi (Ieşirea, X).”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: