28 – PĂCATUL REGELUI SAUL ŞI PEDEPSIREA LUI DE CĂTRE PREAMILOSTIVUL DUMNEZEU

În cap. al XV-lea, bătrînul Samuil reapare în scenă: el îndeamnă să se declare război amaleciţilor, deşi aceştia erau cît se poate de paşnici.
„După acestea, Samuil a grăit lui Saul: «Trimisu-m-a domnul să te ung pe tine rege peste poporul său Izrail. Deci acum ascultă rostul cuvintelor domnului. Aşa grăieşte Savaot: ţinut-am minte ceea ce a făcut Amalec lui Izrail, cum i s-a pus piedică în cale atunci cînd a ieşit din Egipt.
Pentru aceea du-te şi loveşte pe Amalec şi nimiceşte-i toate cîte are şi nu-l cruţa de loc şi ucide tot: şi bărbat şi femeie, şi copil şi fătul care suge, bou şi oaie, şi cămilă şi asin»” (Samuil î, XV, 1―3).
Pînă şi criticii cei mai moderaţi vorbesc cu oroare şi dezgust despre acest pasaj din Biblie.
„Cum? ― exclamă credinciosul lord Bolingbroke. ― Să-l sileşti pe creatorul universului să pogoare în nu ştiu ce colţ pierdut al acestui nenorocit glob terestru numai ca să le spună evreilor:
― Ştiţi, tocmai mi-am amintit că acum vreo cinci sute de ani un popor micuţ nu a vrut să vă lase să treceţi prin posesiunile sale. Vreţi să declaraţi un război crîncen înrobitorilor voştri, filistenii, împotriva cărora v-aţi răsculat. Părăsiţi această luptă grea şi porniţi mai bine un război împotriva acelui mic popor care s-a împotrivit cîndva strămoşilor voştri pentru că voiau să-i pustiască pămînturile. Ucideţi bărbaţi, femei, copii şi bătrîni. Distrugeţi vitele mari şi mici, cămilele şi asinii; căci, avînd în vedere războiul care vă aşteaptă împotriva puternicului regat al filistenilor, este foarte folositor pentru voi să nu aveţi nici vite mari, nici mici ca să vă hrăniţi, nici măgari, nici cămile care să vă ducă poverile…”.
Or, Biblia îşi continuă netulburată povestirea:
„Atunci Saul a chemat poporul cel războinic şi l-a numărat în Telam şi au fost doilă sute de mii de pedestraşi şi zece mii de călăreţi” (v. 4).
Ei, bravo! Iată că acum Saul are ceva mai multe oşti decît în prăpădita aia de tabără de la Ghilgal, unde rămăseseră doar vreo 600 de oameni. De altfel nu ştim ce s-o fi întâmplat cu restul de 120.000 de oşteni în fruntea cărora luptase Saul la începutul domniei sale. Nu de mult însă oastea evreilor număra 330.000 de eroi, care veniseră să lupte împotriva amoniţilor fără a avea nici o singură armă. Acum au rămas doar 210.000. Unde au dispărut ceilalţi 120.000? Să fi căzut cumva pe cîmpul de bătaie? Vai, iubite „porumbel”, cît de slabă ţi-e memoria!
Victoria oştirii evreieşti a fost totală şi strălucită. Amaleciţii au fost zdrobiţi «de la Havila pînă la Şur». Saul a luat o mulţime de prizonieri, iar evreii i-au exterminat fără milă. Totuşi, Saul l-a cruţat pe regele Agag al amaleciţilor, socotind pe semne că era cazul să manifeste o oarecare indulgenţă faţă de un om de acelaşi rang cu el.
Această clemenţă i-a displăcut lui Dumnezeu. Savaot i-a apărut lui Samuil şi i-a zis: „îmi pare rău că am pus pe Saul rege, fiindcă el nu mai umblă după mine şi poruncile mele nu le-a îndeplinit”. Şi s-a mîhnit Samuil şi s-a tînguit domnului „toată noaptea” (v. 11). Care au fost urmările apariţiei divine şi ale tînguirilor sfîşietoare de „o noapte întreagă” ale lui Samuil? Acest capitol din Biblie este redat de Voltaire în drama sa „Saul”. Scena se petrece la Ghilgal şi acţiunea începe cu un dialog între regele evreilor şi Baza, confidentul său.
„Baza. ― O măreţe Saul! O, tu, cel mai puternic dintre regi, care domneşti peste trei lacuri, pe o întindere de peste cinci sute de stadii, tu, învingătorul marelui Agag, regele amaleciţilor, ai cărui căpitani călăreau cei mai puternici măgari! Tu, care fără îndoială vei supune întreg pămîntul legii tale, cum a făgăduit Dumnezeu de atîtea ori evreilor! Ce amărăciune te-a putut tulbura în acest nobil triumf şi în aceste mari speranţe?
Saul. ― O, scumpul meu Baza! De o mie de ori fericit e cel care paşte în pace turmele behaitoare ale lui Veniamin şi stoarce strugurele dulce în valea Engadi! Vai! Am căutat asinele tatălui meu şi am găsit un regat; de atunci n-am mai cunoscut decît amărăciune. Ar fi fost mai bine dacă, dimpotrivă, aş fi căutat un regat şi aş fi găsit asine. După cum ştii, Samuil m-a uns din voia domnului. El a făcut totul pentru a împiedica poporul să-şi aleagă un alt rege şi, de îndată ce am fost ales, a devenit cel mai crunt dintre duşmanii mei.
Baza. ― Trebuia să te aştepţi la aceasta; el era preot, pe cînd tu erai oştean. El a cîrmuit înaintea ta. Oamenii îşi urăsc întotdeauna urmaşii.
Saul. ― Putea el, oare, nădăjdui să cîrmuiască mai departe? Îşi luase ca ajutoare pe nedemnii săi fii, desfrînaţi şi venali, care scoteau la mezat dreptatea. Tot poporul s-a răsculat pînă la urmă împotriva acestei puteri a preoţilor. Regele a fost ales prin tragere la sorţi: semnele sfinte au anunţat vrerea cerului, poporul a încuviinţat-o, iar Samuil s-a îngrozit. Nu-i ajunge că urăşte în mine pe stăpînitorul ales de cer; el urăşte şi prorocul din mine. Căci el ştie că am şi eu darul de a fi văzător, ca şi el, şi că prorocesc la fel cu dînsul. Noua zicală răspîndită în Izrail că „Saul face parte şi el din tagma prorocilor” supără auzul său. Spre nenorocirea mea, el este încă respectat, e preot, şi de aceea e primejdios.
Baza. ― Măria-ta, te-ai întărit prea bine prin biruinţele pe care le-ai cîştigat, iar regele Agag, strălucitul tău prizonier, îţi este aici o chezăşie sigură pentru credinţa poporului, la fel de încîntat de biruinţa, ca şi de bunătatea ta… Iată că este adus în faţa ta. (Intră Agag, păzit de oşteni.)
Agag. ― Milostive şi puternice învingător, întruchipare a regilor care ştiu să înfrîngă şi să ierte, mă prostern la picioarele tale sfinte! Porunceşte ce răscumpărare să dau. De-acum înainte îţi voi fi vecin, aliat credincios, vasal supus. Văd în tine pe binefăcătorul şi stăpînul meu. Mă voi închina şi voi iubi în tine chipul Dumnezeului tău, care pedepseşte şi iartă.
Saul. ― Măreţe rege, pe care nenorocirea îl face şi mai mare! Nu mi-am făcut decît datoria, scăpîndu-ţi viaţa: regii trebuie să-i respecte pe cei de-o seamă cu ei. Cel ce se răzbună după biruinţă nu merită să fie învingător. Nu hotărăsc nici o răscumpărare pentru tine, căci este de nepreţuit. Eşti liber! Tributul pe care-l vei plăti lui Izrail va fi mai curînd un semn de prietenie decît de supunere. Aşa trebuie să se împace regii între ei.
Agag. ― Cîtă virtute! Cîtă bărbăţie! Ce putere ai tu asupra inimii mele! Voi trăi şi voi muri ca supus al marelui Saul. Întregul meu regat este al tău. (Apare Samuil, înconjurat de preoţi.)
Saul. ― Samuil, ce ştiri îmi aduci? Vii oare în numele domnului, în numele poporului sau în propriul tău nume?
Samuil. ― În numele lui Dumnezeu!
Saul. ― Care este voia lui?
Samuil. ― Îmi porunceşte să-ţi spun că se căieşte de a te fi făcut rege.
Saul. ― Dumnezeu se căieşte? Nu se pot căi decît cei ce greşesc. Dumnezeu însă nu greşeşte.
Samuil. ― Dar el se poate căi de a fi aşezat pe scaunul domniei pe cei ce greşesc.
Saul. ― Dar ce om nu greşeşte? Spune, ce vină am?
Samuil. ― De a fi iertat un rege.
Agag. ― Cum aşa? Socotiţi o nelegiuire cea mai frumoasă dintre virtuţi?
Samuil (lui Agag). ― Taci, nu huli! (Lui Saul.) Saul, tu care ai fost rege al evreilor, nu ţi-a poruncit oare domnul, prin gura mea, să-i ucizi pe toţi amaleciţii fără a cruţa nici femei, nici fete, nici sugari?
Agag. ― Dumnezeul tău a poruncit aceasta? Greşeşti! Vrei să spui diavolul tău!
Samuil (către preoţi). ― Pregătiţi-vă să-mi daţi ascultare. Dar tu, Saul, l-ai ascultat pe Dumnezeu?
Saul. ― Nu mi-am închipuit ca o astfel de poruncă să fie temeinică: m-am gîndit că bunătatea este prima însuşire a fiinţei supreme, că o inimă milostivă nu poate să-i fie neplăcută.
Samuil. ― Ai greşit, necredinciosule: Dumnezeu te respinge! Sceptrul tău va trece în alte mîini.
Baza (lui Saul). ― Ce obrăznicie! Stăpîne, dă-mi voie să-l pedepsesc pe acest preot neomenos.
Saul. ― Să nu o faci cumva. Nu vezi, oare, că tot poporul îl urmează şi că vom fi nimiciţi dacă voi încerca să mă împotrivesc, căci în adevăr am făgăduit…
Baza. ― Ai făgăduit oare un lucru atît de îngrozitor?
Saul. ― Ei bine, spuneţi, preoţilor, ce trebuie să fac?
Samuil. ― Îţi voi arăta cum trebuie să te supui lui Dumnezeu. (întorcîndu-se spre preoţi.) O, preoţi sfinţi, copii ai lui Levi! Arătaţi-vă aici rîvna: aduceţi o masă şi culcaţi-l pe ea pe acest rege să-l tăiem împrejur. (Preoţii îl apucă pe Agag, îl leagă şi-l întind pe masă.)
Agag. ― Ce vreţi de la mine, monştri nemiloşi?
Saul. ― Preasfinte Samuil, în numele domnului …
Samuil. ― Să nu rosteşti numele lui, eşti nevrednic. Rămîi aici, îţi porunceşte Dumnezeu. Să fii martor la această jertfă care îţi va răscumpăra, poate, vina.
Agag (lui Samuil). ― Aşadar, mă dai morţii? O, moarte, cît eşti de amară!…
Samuil. ― Da, eşti gras! Şi jertfa îi va fi cu atît mai plăcută domnului.
Agag. ― Vai, Saul, cît te plîng pentru că eşti supus unor astfel de monştri.
Samuil(lui Agag). ― Ascultă, păgîne! Vrei să devii evreu? Vrei să fii tăiat împrejur?
Agag. ― Şi dacă mă voi arăta destul de slab ca să trec la credinţa ta, îmi vei cruţa viaţa?
Samuil. ― Nu! Vei avea mulţumirea de a muri evreu, şi e destul.
Agag. ― Loviţi deci, călăilor!
Samuil. ― Daţi-mi această secure, în numele domnului. Şi, în timp ce-i voi tăia un braţ, tăiaţi-i un picior, şi aşa mai departe bucată cu bucată. (Preoţii lovesc, împreună cu Samuil, în numele domnului.)
Agag. ― Ce moarte! Ce chinuri! Ce barbari!
Saul. ― Trebuie oare să fiu martor la această îngrozitoare fărădelege?
Baza. ― Dumnezeu te va pedepsi pentru că ai îngăduit-o.
Samuil (către preoţi). ― Luaţi de aici acest trup şi această masă. Să fie arse rămăşiţele acestui necredincios, iar cărnurile lui să fie batjocorite de slugile voastre! (Lui Saul). Şi tu, rege, învaţă o dată pentru totdeauna că ascultarea este mai presus de jertfă.
Saul (cade într-un jeţ). ― Mor! Nu voi supravieţui la atîta grozăvie şi ruşine!”
Ar fi o greşeală să ne închipuim că această relatare literară ar conţine vreo exagerare. Cap. al XV-lea din Cartea întîi a lui Samuil descrie cu o cruzime fără seamăn cum este asasinat Agag de către preot, care conduce personal această tortură. Totodată, Samuil l-a anunţat pe Saul că din clipa aceea el este detronat, că Dumnezeu l-a respins. „Şi Samuil s-a întors ca să plece. Atunci Saul l-a apucat de poala mantiei şi mantia se rupse. Zisu-i-a Samuil: „Rupt-a domnul domnia lui Izrail astăzi de la tine şi a dat-o unui aproape al tău, care este mai bun decît tine” fu. 27―28).
Apoi, fără a mai pierde timp, Samuil s-a îndreptat spre Betleem. Aici el cheamă la sine pe un anume Iesei, urmaş al lui Booz şi al lui Rut, şi tot neamul său. După ce s-au curăţat cu toţii şi au adus jertfe, Samuil îi zise lui Iesei: „«Atîţia sînt toţi flăcăii tăi?» Zis-a Iesei: «Ba a mai rămas mezinul, dar iată că paşte oile!» Atunci Samuil a poruncit lui Iesei: «Trimite să-l aducă, pentru că nu vom sta la masă pînă ce nu va veni aici». Deci a trimis (Iesei) şi l-a adus. Şi el era bălan, cu ochi frumoşi şi mîndru la vedere. Atunci i-a zis domnul: «Scoală-te şi-l unge, că acesta este!» Şi Samuil a luat cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor săi, şi duhul domnului a venit năvalnic peste David din ziua aceea şi de aci înainte. Iar Samuil s-a sculat şi s-a dus la Rama. După acestea, duhul domnului s-a dus de la Saul şi un duh rău de la domnul îl chinuia” (Samuil I, XVI, 11―14).
Criticii menţionează faptul uimitor că Dumnezeu s-a apucat să stea de vorbă cu Samuil acasă la tatăl lui David, de faţă cu alţii, şi că nici măcar nu se ştie exact dacă a fost sau nu o „viziune”. Teologii sînt de părere că Dumnezeu i-a vorbit prorocului său prin glasul lăuntric. Dar cum puteau să-şi dea seama atunci cei de faţă că Samuil îndeplinea o poruncă deosebită a lui Dumnezeu?
Voltaire remarcă: „Saul domnea deoarece Samuil îi unsese capul cu mir. Prin urmare, cînd făcu acelaşi lucru cu David, tatăl său, mama şi fraţii săi şi toţi cei de faţă trebuiau să-şi dea seama că el face un nou rege şi că, prin aceasta, întreaga familie riscă să-şi atragă răzbunarea lui Saul. Aici este ceva care nu merge! ”
În teatrul popular italian nu exista scenă mai comică decît cuvioasa apariţie a preotului cu clondirul cu ulei în buzunar, sosit în casa unui ţăran pentru a-l unge pe bălanul flăcău cu scopul de a face o revoluţie în stat. Nici statul, nici flăcăul nu merită altceva decît să figureze într-o comedie primitivă.
„Atunci slujitorii lui Saul i-au zis: «Iată un duh rău de la domnul te tulbură!
Deci măria-ta să poruncească slujitorilor săi care sînt în faţa ta să caute pe cineva care să ştie să cînte din harpă. Şi ori de cîte ori duhul cel rău de la Dumnezeu va veni peste tine, acela va cînta cu mîna sa şi ţie îţi va fi mai bine!»
Şi Saul a zis către slujitorii săi: «Căutaţi-mi un meşter în harpă şi aduceţi-l la mine».
Atunci unul dintre copiii de casă, răspunzînd, a zis: «Iată, eu cunosc un fiu al lui lesei Betleemitul, meşter în harpă, viteaz şi voinic, îndemînatic în luptă şi iscusit la vorbă şi bărbat chipeş, şi domnul este cu el».
Atunci Saul a trimis crainici la Iesei şi i-au spus: «Trimite-mi pe David, fiul tău, care păzeşte oile».
Iar Iesei a luat un asin încărcat cu pîine şi un burduf de vin şi un ied şi le-a trimis lui Saul prin David, fiul său.
Astfel veni David la Saul şi se înfăţişă înaintea lui şi-i fu tare drag lui Saul şi ajunse scutierul lui.
Şi Saul i-a trimis lui Iesei această vorbă: «Să rămînă, te rog, David lîngă mine, căci a aflat har în ochii mei!»
Şi atunci cînd duhul cel rău de la Dumnezeu venea peste Saul, David îşi lua harpa şi cînta cu degetele sale şi Saul se răcorea şi-i era mai bine şi duhul cel rău se ducea de la el” (v. 15―23).
Ce aiureală! David, pe care autorul îl înfăţişează drept un simplu păstor, este totodată un cîntăreţ talentat şi cunoscut în ţară. David ne este prezentat ca fiind foarte tînăr, aproape un copil; cum se poate spune atunci despre el că este „un bărbat viteaz şi voinic”? Apoi, oare slujitorul lui Saul, care este atît de bine informat despre David, nu a aflat că Samuil îl unsese şi că situaţia lui de muzicant la curte comportă un pericol? Şi oare nu sînt ridicole darurile pe care Iesei le trimite şefului statului: un sac de pîine, un burduf de vin şi un ied? Ce să mai spunem, în sfîrşit, despre Dumnezeu, care-şi petrece timpul dîndu-i lui Saul o criză de nervi şi lecuindu-l cu muzica rivalului său? Totul e o absurditate şi o prostie!

0 Responses to “28 – PĂCATUL REGELUI SAUL ŞI PEDEPSIREA LUI DE CĂTRE PREAMILOSTIVUL DUMNEZEU”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: