31 – TRISTUL SFÎRŞIT AL NELEGIUITULUI SAUL

Dumnezeu nu scăpa niciodată prilejul de a arăta că-l ocroteşte pe David, deoarece acesta era un om care îi plăcea întru-totul. Admiraţi, bunăoară, povestea lui Nabal şi a lui Abigail. Ne vom strădui să rezumăm naraţia biblică, ţinîndu-ne după „textul sfînt” şi eliminînd doar repetările şi lungimile.
Era în Maon un bărbat foarte bogat. Şi se afla pe muntele Carmel la tunsul oilor. Omul se numea Nabal, iar pe soţia sa o chema Abigail. A trimis David zece voinici la Nabal, cerîndu-i să le dea „ceea ce îl lasă inima”. Nabal le răspunse: „Cine este David?… Astăzi sînt multe slugi care au fugit de la stăpînii lor. Nu cumva am să iau eu pîinea mea şi vinul meu şi carnea pe care am junghiat-o pentru tunzătorii mei, ca s-o dau unor oameni despre care nu ştiu de unde sînt?… Iar David a poruncit oamenilor săi: «Încingeţi-vă fiecare cu sabia!»… Şi David la fel s-a încins cu sabia. Şi s-au suit după David ca la patru sute de inşi, iar două sute au rămas lîngă poverile lor… Abigail porni degrabă şi luă două sute de pîini şi două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci sea de boabe prăjite, o sută de ciorchini de struguri uscaţi şi două sute de şiruri de smochine, şi pe toate le încărcă pe asini”.
Fără să-i spună nimic soţului ei, porni în întîmpinarea lui David. „Văzînd Abigail pe David, s-a pogorît degrabă de pe asin şi s-a plecat înaintea lui David şi i s-a închinat pînă la pămînt”… David a grăit către Abigail: „Binecuvîntat fie domnul Dumnezeul lui Izrail, care te-a trimis pe tine astăzi întru întîmpinarea mea. Şi binecuvîntată fie înţelepciunea ta şi binecuvîntată fii tu că m-ai oprit în ziua aceasta, ca să n-ajung la vărsare de sînge şi să-mi scot dreptatea singur… Dacă nu te-ai fi grăbit să-mi vii înainte întru întîmpinare, n-ar mai fi rămas din casa lui Nabal, pînă cînd se lumina de ziuă, nici un pui de om!…”
Peste vreo zece zile, Nabal muri. „Şi auzind David despre moartea lui Nabal, a strigat: «Binecuvîntat fie domnul, care m-a răzbunat de ocara adusă mie de Nabal, iar… răutatea lui Nabal i-a întors-o lui în cap!» Apoi David a trimis cuvînt către Abigail că şi-o va lua lui de soţie… Şi ea s-a sculat şi apoi s-a închinat cu faţa la pămînt şi a rostit: «Iată, roaba ta vrea să fie slujitoarea ta, ca să spele picioarele robilor stăpînului meu!» Şi s-a sculat degrabă şi Abigail a încălecat pe asin şi cinci dintre roabele sale au pornit după ea. Şi a mers după trimişii lui David şi a ajuns soţia lui. Şi pe Ahinoam din Izrail, David şi-o luase de soţie şi au fost amîndouă soţiile lui. Iar Saul măritase pe fiica sa Micol, femeia lui David, cu Palti, fiul lui Laiş din Galim” (Samuil I, XXV, 2―44).
Dacă s-ar scrie istoria unui tîlhar la drumul mare, ea nu ar arăta altfel decît această povestire. Entuziasmată de David, Biblia îl înfăţişează pe Nabal drept un om grosolan şi crud. Dar purtarea lui David nu este mai puţin revoltătoare. Şi însuşi Dumnezeu a luat parte la uciderea soţului, urît soţiei sale. Prin această intervenţie nelegiuită, Dumnezeu a binecuvîntat totodată adulterul lui David, sfîntul său „uns”. Curioasă morală!
Pe vremea aceea muri Samuil. „…Samuil muri; şi s-a adunat tot Izrailul şi l-au jelit şi l-au îngropat la moşia lui, în Rama” (v. 1). Dar moartea nu l-a împiedicat, cum nu-l împiedicase nici pe Moise, să descrie în cartea sa evenimente petrecute după obştescul său sfîrşit. Trebuie să recunoaştem că în această privinţă Samuil bate recordul stabilit de Moise. Acesta se mărginise doar să-şi descrie propria înmormîntare şi durerea poporului. În schimb, scrierea postumă a lui Samuil cuprinde sfîrşitul domniei lui Saul şi întreaga domnie a lui David. În 38 de capitole se relatează evenimente pe care autorul le-a văzut după moartea sa! Minunea minunilor . Cum este cu putinţă ca Samuil, care a văzut toate acestea cu ochii sufletului său din înaltul cerurilor, să-şi fi scris cartea cu mîinile trupului său pieritor, mort şi îngropat cu cinste? Este o taină divină.
Nu vom încerca să-i găsim dezlegarea şi ne vom mulţumi cu faptul că răposatul proroc a consimţit de bunăvoie să fie cronicarul domniei celor doi regi pe care îi unsese. „Samuil” ne comunică fără pic de indignare că „David se sculă şi trecu, el şi cu cei şase sute de inşi care erau cu el, la Achiş, fiul lui Maoc, regele Gatului” (Samuil I, XXVII, 2). Achiş i-a dăruit cetatea Ţiclag, ca să se stabilească aici, iar unsul domnului a trăit aici un an şi patru luni în mijlocul duşmanilor poporului său.
„Şi David şi oamenii săi porneau în sus şi năvăleau asupra gheşuriţilor şi pereziţilor şi amaleciţilor, căci aceştia sînt locuitorii ţinutului care se întinde de la Talam pînă către Sur şi pînă către Egipt.
Iar ori de cîte ori David bătea acest ţinut, nu lăsa în viaţă nici bărbat, nici femeie, şi le lua turmele şi cirezile, şi asinii, şi cămilele, şi veşmintele, şi apoi se întorcea iarăşi la Achiş… Deci David nu lăsa în viaţă nici bărbaţi, nici femei, ca să nu fie nevoie să-i aducă la Gat. Fiindcă îşi zicea: «Nu cumva să ne vădească şi să spună: aşa a făcut David!» Aceasta a fost chibzuiala lui în toată vremea cît a stat în ţinutul filistenilor.
Iar Achiş avea încredere în David şi cugeta: „El a ajuns să fie urît de către poporul său, de către Izrail; astfel va rămîne pururea sluga mea!” (v. 8―12).
Cum vă place acest sfînt uns, cel mai mare dintre strămoşii domnului nostru Iisus Hristos, favoritul lui Dumnezeu?
Criticii amintesc că la început el a făcut pe prostul în faţa regelui filistean; fireşte, aceasta nu este o metodă din cale afară de bună pentru a-i inspira încrederea regelui pe care se pregătea să-l servească pe cîmpul de bătaie, cum s-a întîmplat ulterior. Dar, adaugă criticii, modul în care David l-a servit pe rege, binefăcătorul său, este şi mai puţin obişnuit: el îl face să creadă că-i jefuieşte pe evrei, pe cînd în realitate el îi jefuieşte şi-i ucide pe aliaţii regelui. El distruge tot, îi ucide pe toţi fără a cruţa nici copiii, de teamă să nu-l denunţe.
Dar cum a fost cu putinţă ca timp de 16 luni Achiş să nu afle nimic despre toate acestea? Trebuia să fi fost şi mai prost decît se prefăcuse odinioară David. De altfel, teologii nu sînt cîtuşi de puţin miraţi de comportarea acestui „uns al domnului”; ei susţin că este cu totul lipsit de însemnătate dacă îşi extermina şi-şi nimicea aliaţii deoarece aceştia erau păgîni. Ei văd chiar în David un exponent al mîniei divine şi îi iartă toate păcatele, ridicîndu-i în slavă „sfinţenia”.
În capitolul următor, filistenii se pregătesc de campanie împotriva evreilor, iar David se transformă din scutier şi ginere al regelui evreu Saul în comandant al gărzii regelui filistenilor. Aici ne apropiem de faimosul episod cu vrăjitoarea din Endor.
„Deci filistenii s-au adunat şi au venit şi au tăbărît la Şunem, în vreme ce Saul, adunînd întregul Izrail, a tăbărît pe muntele Ghilboa.
Dar Saul, văzînd tabăra filistenilor, a fost cuprins de frică şi inima lui s-a cutremurat foarte.
Şi Saul a întrebat pe domnul, însă domnul nu i-a dat răspuns, nici prin vise, nici prin urim, nici prin proroci.
Atunci Saul a poruncit oamenilor săi: «Căutaţi-mi o femeie care cheamă duhurile, ca să mă duc la ceea şi s-o întreb». Iar oamenii săi i-au răspuns: «Iată, o femeie care cheamă duhurile se află în Endor».
Atunci Saul şi-a schimbat înfăţişarea şi s-a îmbrăcat cu alte haine şi a pornit întovărăşit de doi oameni. Şi au ajuns la femeie în ceas de noapte. Şi Saul a zis: «Te rog, ghiceşte-mi, chemînd duhurile şi scoate-mi pe acela pe care ţi-l voi spune».
Femeia însă a răspuns: «Tu trebuie să ştii ceea ce a făcut Saul, cum adică a stîrpit pe chemătorii de duhuri şi pe vracii din ţară. Atunci de ce îmi întinzi cursă şi vrei să mă omori?»
Dar Saul i se jură pe domnul, zicînd: «Pe domnul cel viu, nu vei avea nici o vină din pricina aceasta!»
Şi femeia a zis: «Şi pe cine vrei să ţi-l aduc?» Răspuns-a Saul: «Pe Samuil să mi-l aduci!»
Dar cînd femeia zări pe Samuil, a scos un ţipăt groaznic şi a zis către Saul: «De ce m-ai amăgit? Fiindcă tu eşti Saul».
Ci regele a zis către ea: «Nu te teme! Ce vezi?» Răspuns-a femeia către Saul: «Văd o arătare dumnezeiască ieşind din pămînt!»
Şi a întrebat-o Saul: «Cum arată la faţă?» Răspuns-a femeia: «E un om bătrîn care se ridică şi este înfăşurat într-o mantie». Atunci a înţeles Saul că este Samuil şi a căzut cu faţa la pămînt şi s-a închinat.
Atunci Samuil a rostit către Saul: «De ce îmi tulburi liniştea ca să mă aduci încoace?» Iar Saul a răspuns: «Sînt în mare cumpănă, pentru că filistenii au pornit război împotriva mea şi Dumnezeu s-a depărtat de la mine şi nu-mi mai răspunde nimic, nici prin proroci, nici prin vise. Pentru aceea te-am chemat, ca să mă înveţi ce trebuie să fac!»
Grăit-a Samuil: «Dar de ce mă întrebi o dată ce domnul s-a depărtat de la tine şi a ajuns vrăjmaşul tău?
Căci domnul a făcut aşa precum a spus prin graiul meu, adică domnul a smuls domnia din mîna ta şi a dat-a aproapelui tău, lui David.
De vreme ce tu n-ai ascultat porunca domnului şi n-ai adus la îndeplinire hotărîrea crîncenei lui mînii împotriva lui Amalec, pentru acest cuvînt domnul ţi-a făcut aceasta astăzi.
Ba încă domnul va da şi pe Izrail, o dată cu tine, în mîna filistenilor. Iar mîine tu şi feciorii tăi veţi fi la mine; şi oştirea lui Izrail va da-o domnul în mîna filistenilor».
Atunci Saul, îngrozindu-se foarte, s-a prăbuşit deodată la pămînt, cît era el de lung, şi din pricina cuvintelor lui Samuil, şi din pricină că era vlăguit de putere, întrucît nu mîncase nimic o zi întreagă şi o noapte întreagă.
Atunci femeia aceea s-a apropiat de Saul şi, văzîndu-l atît de cuprins de spaimă, i-a grăit: «Iată, roaba ta, a ascultat de glasul tău şi mi-am pus viaţa în primejdie şi am îndeplinit porunca pe care mi-ai dat-o.
Deci acum, te rog, ascultă şi tu glasul roabei tale şi îngăduie să-ţi pun dinainte puţin demîncare să mănînci, ca să ai putere în tine cînd vei porni la drum»..
Ci el nu se învoia şi zicea: «Nu vreau să mănînc!» Însă slujitorii săi, precum şi femeia, au stăruit de el şi el le-a ascultat sfatul şi s-a sculat de la pămînt şi a şezut pe pat.
Iar femeia avea la casa ei un viţel îngrăşat şi ea l-a junghiat degrabă, apoi a luat făină şi, frămîntînd-o, a făcut din ea azime.
Şi le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui; iar ei, după ce au mîncat, s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea” (Samuil I, XXVIII, 4―25).
Acest episod a stîrnit numeroase dispute în rîndurile teologilor. Cît priveşte pe comentatorii sceptici, aceştia s-au distrat copios pe seama lui. Ce-i drept, aveau şi de ce.
Totdeauna şi pretutindeni, escrocii şi şarlatanii au abuzat de credulitatea oamenilor naivi, silindu-i să plătească scump tot soiul de răspunsuri misterioase şi, bineînţeles, născocite. Iată însă că aici Saul nu-i dă o para chioară vrăjitoarei, ba chiar ea îl ospătează şi sacrifică în cinstea sa un viţel îngrăşat.
Prezicătorii, ghicitoarele, vrăjitorii arată de obicei ceva neclar, care posedă capacitatea de a se mişca datorită unui truc secret şi nu întotdeauna destul de ingenios. Vrăjitoarea din Endor nu-şi dă însă nici această mică osteneală: ea se mărgineşte să spună că vede o umbră, iar Saul o crede pe cuvînt.
„În orice altă carte, cu excepţia sfintei scripturi ― spune Voltaire ―, această relatare ar trece drept o poveste obişnuită, ba chiar prost construită. Dar o dată ce autorul este acelaşi «duh sfînt», povestea este incontestabilă şi merită tot atîta consideraţie ca şi restul”.
Cît priveşte pe teologi, aceştia, deşi nu se îndoiesc de adevărul episodului, nu ştiu precis pe cine anume a chemat vrăjitoarea. În scrierea, sa „Dialog cu Trifon Iudeul”, sfîntul Iustin admite că în vremurile de demult, cu învoirea specială a lui Dumnezeu, vrăjitorii puteau chema sufletele profeţilor şi ale dreptcredincioşilor, care se aflau toate în iad, în pofida vieţii pioase duse de ei pe pămînt, şi care au rămas acolo pînă cînd a venit Iisus însuşi pentru a le scoate, după cum susţin teologii creştini. Prin urmare, după sfîntul Iustin, vedenia din Endor putea să fie chiar sufletul lui Samuil.
Un alt părinte al bisericii, Origene, merge şi mai departe: el spune că vrăjitoarea ar fi adus nu numai sufletul lui Samuil, ci şi trupul său. O dovadă a realităţii vedeniei este îmbrăcămintea. Aceasta le dă prilej curioşilor să pună întrebarea dacă există în genere haine în iad şi îndeosebi dacă sînt neinflamabile.
Teologii contemporani au renunţat la afirmaţiile naive din primele veacuri ale creştinismului; ei îşi dau bine seama de latura ridicolă a interpretărilor lui Origene şi Iustin, după care vrăjitoarele şi vrăjitorii, aceste unelte ale diavolului, aveau puterea să-i cheme pînă şi pe „sfinţi”. Ei declară că vrăjitoarea l-ar fi adus pe diavol, care s-a dat drept Samuil.
Textul biblic pledează clar împotriva acestor tălmăciri cazuistice. Biblia repetă în mai multe rînduri: „Samuil a rostit către Saul”, „Saul s-a îngrozit de cuvintele lui Samuil” şi, în sfîrşit, Samuil întreabă: „De ce îmi tulburi liniştea?”
Pe de altă parte, se mai pune o problemă, care nu este tocmai uşor de rezolvat. Saul este înfăţişat ca un om pe care apasă pecetea blestemului din ziua în care el a arătat clemenţă prizonierului său, regele Agag. De aceea credincioşii văd în el un condamnat. Numele primului rege al lui Izrail a fost de atîtea ori blestemat de preoţi, încît îi îngrozeşte pe mulţi.
Dacă citim cu luare aminte textul „sacru”, începem să avem impresia că Dumnezeu s-ar fi dezminţit pe sine însuşi în ultima clipă, iar Saul a fost mîntuit. Samuil îi spune: „…Mîine tu şi feciorii tăi veţi fi la mine”. Or, Samuil se afla în iadul celor drepţi. Potrivit teologiei creştine, au existat două iaduri pînă la învierea lui Iisus Hristos: iadul celor huliţi, care înghiţise pe Core, Datan şi Abiram, şi iadul celor aleşi, în care patriarhii, prorocii şi toţi sfinţii Vechiului testament aşteptau ca „învierea lui Hristos” să le deschidă „porţile cerurilor”. Prin urmare, dacă Saul a ajuns la Samuil, aceasta se putea întîmpla numai în iadul celor drepţi; aşadar, în pofida blestemului, Saul a făcut parte totuşi dintre cei aleşi.
În sfîrşit, iată ce ar mai fi putut simplifica mult toate aceste îndoieli: avem oare convingerea fermă că Saul şi Samuil au existat vreodată cu adevărat? Nu este oare întreaga lor istorie încă o mistificare a autorilor Bibliei? Liber-cugetătorii relevă că numai cărţile ebraice menţionează pe acest rege şi pe acest proroc, dar că cronicile oraşului Tir, care vorbesc despre Solomon, nu pomenesc nici un cuvînt despre David.
Ce-i de făcut? Există destul de mulţi oameni care se miră de tăcerea contemporanilor în legătură cu numeroase personaje aduse în scenă de „istoricul sacru”. Există destul de mulţi oameni cărora le este greu să înghită anumite povestiri ale Bibliei, cum sînt: lupta tînărului David eu Goliat cel înalt de peste 3 m, zestrea de 200 de circumcizii filistene făcute de David şi predate cu inventar lui Saul ca dar de nuntă pentru fiica sa şi atîtea altele. Cînd la toate acestea se mai adaugă şi vrăjitoarea din Endor, întreaga absurditate devine şi mai greu de digerat.
La urma urmelor, totul are o limită!
Între timp, David îşi continua slujba în armata filistenilor, dar în spatele frontului. Cap. al XXIX-lea ne povesteşte că şefii taberei din Afec nu erau prea mulţumiţi de faptul că el se afla în rîndurile oştirii şi-i cereau regelui Achiş să-l îndepărteze. În timpul acestor negocieri, amaleciţii au dat foc cetăţii Ţiclag, unde trăia sfîntul uns al domnului. Întorcîndu-se din tabăra filisteană, David şi cei 600 de tîlhari ai săi nu şi-au mai găsit soţiile şi copiii; amaleciţii îi duseseră în robie (XXX, 1―3). Cele două soţii ale lui David ― Abigail şi Ahinoam ― se aflau printre roabe. David a pornit să-i urmărească pe amaleciţi, i-a ajuns din urmă şi i-a ucis pe toţi, iar pe captivi i-a eliberat şi i-a dus acasă.
Prima carte a lui Samuil se încheie prin descrierea morţii lui Saul. Acesta a dat lupta împotriva filistenilor pe muntele Ghilboa. Oştirea lui Izrail a fost înfrîntă. „Ci filistenii au urmărit de aproape pe Saul şi pe fiii săi şi au ucis filistenii pe Ionatan şi pe Abinadab şi pe Malchişua, feciorii lui Saul.
Şi lupta împotriva lui Saul a fost crîncenă, căci arcaşii cu săgeţile lor l-au nimerit şi a fost greu rănit în vintre.
Atunci Saul a grăit către scutierul său: «Trage sabia şi străpunge-mă cu ea, ca să nu sosească aceşti păgîni şi să mă străpungă ei şi să-şi facă rîs de mine!» Dar scutierul său n-a voit, căci era plin de spaimă. Şi Saul a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
Iar cînd scutierul a văzut cum a murit Saul, s-a aruncat şi el în sabie şi a murit lîngă Saul…
Iar cînd izrailiţii din cetăţile şesului şi din cetăţile de lîngă Iordan au prins de veste că ostaşii din Izrail au fugit şi că Saul şi cu feciorii lui au murit, ei au năpustit cetăţile lor şi au pornit în bejenie. Şi au venit filistenii şi s-au aşezat în ele.
Ci a doua zi, cînd au venit filistenii ca să jefuiască pe cei ucişi, au găsit pe Saul şi pe cei trei feciori ai lui zăcînd pe muntele Ghilboa.
Atunci i-au tăiat capul şi l-au despuiat de arme şi au trimis soli ca să le plimbe prin ţinutul filistenilor şi să vestească, prin capiştile idolilor lor şi poporului, această veste de bucurie.
Şi au pus armele lui în capiştea Astartei, iar leşul lui l-a spînzurat de zidul Betşeanului.
Însă auzind locuitorii din Iabeş-Galaat cele ce făcuseră filistenii lui Saul,
Au purces cu toţii, cîţi erau oameni de luptă, şi au mers toată noaptea şi au luat leşul lui Saul şi leşurile feciorilor lui de pe zidurile Betşeanului şi s-au întors la Iabeş şi acolo le-au ars.
Apoi le-au adunat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabeş si au ţinut post de şapte zile” (Samuil I, XXXI, 2―13).
Cartea a doua a lui Samuil începe cu povestirea morţii lui Saul, dar expune acest eveniment cu totul altfel. Contradicţia este flagrantă. Ea dă din nou în vileag neruşinarea cu care „porumbelul sfînt” şi reprezentanţii săi îşi bat joc de credincioşi.
„Iar după moartea lui Saul, întorcîndu-se David de la înfrîngerea amaleciţilor, a rămas două zile în Ţiclag”. (Autorul de „inspiraţie divină” a şi uitat că acest oraş fusese total mistuit de incendiu cu cîteva zile în urmă.) (Samuil II, 1,1),
„Şi iată că, a treia zi, un om sosi din tabără, de la Saul, cu hainele sfîşiate şi cu pulbere pe cap şi, ajungînd înaintea lui David, căzu la pămînt şi se închină.
«De unde vii?» ― l-a întrebat David şi acela i-a răspuns: «Am fugit din tabăra izrailiţilor!»
L-a întrebat iarăşi David: «Cum stau lucrurile? Te rog spune-mi!» Răspuns-a el: -«Oastea a fugit din luptă şi mulţi din oaste au căzut şi au murit. Şi însuşi Saul şi feciorul său Ionatan sînt morţi!»
Ci David a zis către tînărul care-i aducea această veste: «De unde ştii tu că Saul şi Ionatan, feciorul său, sînt morţi?»
Tînărul cel cu vestea i-a spus atunci: «Mă aflam din întîmplare pe muntele Ghilboa şi iată pe Saul, sprijinindu-se în suliţă, dar iată şi care şi călăreţi care îl ajungeau din urmă».
Iar el, căutînd înapoi şi zărindu-mă, m-a strigat; i-am răspuns: «Iată-mă!»
M-a întrebat: «Cine eşti tu?» Şi i-am răspuns: « Sînt amalecit».
Atunci mi-a zis: «Vino încoace la mine şi omoară-mă, căci împăienjeneala morţii m-a cuprins, dar viaţa mea este încă în mine!»
Şi m-am apropiat de el şi l-am ucis, căci îmi dădeam seama că, după prăbuşirea lui, nu putea să mai trăiască. Apoi am luat coroana care era pe capul lui şi brăţara de pe braţul lui şi adusu-le-am stăpînului meu.
Atunci David şi-a apucat veşmintele şi le-a sfîşiat, şi la fel au făcut si oamenii care erau cu el.
Şi au jelit şi au plîns şi au ţinut post pînă seara pentru Saul şi pentru Ionatan, feciorul său, şi pentru poporul lui Iuda şi pentru casa lui Izrail, pentru că de sabie căzuseră.
După aceea a întrebat David pe tînărul care-i adusese vestea: «De unde eşti tu?» Răspuns-a el: «Sînt feciorul unui amalecit aciuat în Izrail!
Şi David a rostit către el: «Cum nu te-ai temut să întinzi mîna ta şi să omori pe unsul lui Dumnezeu?»
Atunci David a chemat pe unul din voinici şi i-a poruncit: «Apropie-te şi doboară-l».
Şi l-a lovit şi a murit” (Sarauil II, II, 1―16).
După aceea David a compus un cîntec de jale (Biblia îl reproduce) în legătură cu soarta cruntă a lui Saul şi a lui Ionatan. Vom cita din el numai un mic fragment: „Jale grea este în mine după tine, frate-meu Ionatane! Căci mult mi-ai fost tu drag. Mai de preţ mi-era iubirea ta decît dragostea femeilor” (v. 26).

0 Responses to “31 – TRISTUL SFÎRŞIT AL NELEGIUITULUI SAUL”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: