37 – SFÎNTA ISTORIE A REGILOR LUI IZRAIL ŞI AI LUI IUDA

Mostenitorul tronului lui Solomon a fost fiul său Roboam. S-ar putea crede că totul avea să meargă strună, deoarece autorul „sacru” tocmai ne comunicase că niciodată izrailiţii nu au fost atît de fericiţi ca sub domnia lui Solomon, cînd era aur din abundenţă, iar bunăstarea societăţii era atît de mare, încît argintul nu valora mai mult decît pietrele de pe drum. Dar, după cum ne-am putut da seama tot timpul, „porumbelul divin” are memoria foarte scurtă: lui îi face o deosebită plăcere să-şi bată joc de naivitatea dreptcredincioşilor. Acum Biblia ne povesteşte cu tot calmul că poporul evreiesc s-a strîns la Sihem şi i-a vorbit după cum urmează fiului lui Solomon: „Părintele tău a pus jug greu pe noi. Uşurează munca cea grea şi jugul greu care l-a pus pe grumazul nostru şi-ţi vom sluji ţie!” (Regi, I, XII, 4) Roboam s-a sfătuit cu bătrînii, foştii dregători ai tatălui său. Aceştia au recunoscut că defunctul pusese dări cu adevărat prea mari şi şi-au exprimat părerea că ar fi bine să mai reducă birurile, pentru ca poporul să nu murmure împotriva dinastiei. Dar regele s-a sfătuit şi cu tineri de vîrsta lui, cu care crescuse împreună. Aceştia au fost de părere contrară (v. 6―10). Şi atunci cînd reprezentanţii poporului, în fruntea cărora se afla Iero-boam, reîntors din Egipt, au venit la Roboam după răspuns, acesta le-a spus: „Degetul meu cel mic este mai greu decît coapsele tatălui meu!… Dacă tatăl meu v-a pus jug greu, eu vă voi pune unul şi mai greu; tatăl meu va bătut cu bice, iar eu vă voi bate cu harapnice!”(v. 10―11).
Fireşte, Roboam nu şi-a cucerit prin această cuvîntare dragostea poporului. Biblia se grăbeşte însă să ne spună că Dumnezeu a avut grijă „ca să se adeverească cuvîntul pe care îl vorbise, prin gura lui Ahia din Silo, către Ieroboam, fiul lui Nabat” (v. 15).
Rezultă, aşadar, că nimeni altul decît Dumnezeu le-a inspirat tinerilor prieteni ai noului rege sfaturile lipsite de înţelepciune şi l-a orbit pe Roboam, încît acesta şi-a îngăduit să spună reprezentanţilor poporului prostiile citate mai sus. Bineînţeles, poporul era cît se poate de nemulţumit şi s-a întors murmurînd la sălaşurile sale. Iar Roboam, care l-a trimis pe Adoniram, principalul strîngător al dărilor, să-i aducă impozitele, a fost curînd întristat de ştirea că în ţară au început tulburări şi că omul său de încredere căzuse victimă unui act terorist. Aceasta a speriat-o într-atîta pe maiestatea-sa, încît, după cum spune Biblia, „abia a avut vreme să se urce în carul său şi a fugit la Ierusalim” (v. 18).
„Şi cînd a aflat tot Izrailul că Ieroboam s-a întors, a trimis şi l-a chemat la obşte şi l-au pus rege peste tot Izrailul, iar cu casa lui David n-a mai rămas nimeni decît singură seminţia lui Iuda (şi a lui Veniamin). Apoi Roboam a venit la Ierusalim şi a adunat toată seminţia lui Iuda şi seminţia lui Veniamin, o sută optzeci de mii de oşteni, ca să pornească cu război împotriva casei lui Izrail şi să întoarcă regatul de partea lui Roboam, fiul lui Solomon” (v. 20―21). Iarăşi exagerări ridicole! Un prăpădit de regişor al unei jumătăţi de popor mic şi aproape sălbatic a strîns o oaste de 180.000 de oameni! Cine va crede aşa ceva?
„Atunci a fost cuvîntul domnului către Şemaia, omul lui Dumnezeu, aşa: «Spune lui Roboam, fiul lui Solomon, regele Iudei, şi la toată casa lui Iuda şi Veniamin şi la tot poporul care a mai rămas! Aşa zice domnul: Nu plecaţi şi nu vă războiţi cu fraţii voştri, fiii lui Izrail! Să se întoarcă fiecare la casa sa, căci de la mine a pornit hotărîrea aceasta !» Şi cînd au auzit cuvîntul domnului s-au întors acasă, după cuvîntul lui” (v. 22―24).
Aşadar, regatul evreiesc s-a împărţit în două regate, care au început de atunci să se numească astfel: Izrail, în frunte cu Ieroboam, şi Iuda, peste care domnea Roboam. Trebuie să credem că Sihem, unde s-a strîns poporul pentru a-şi exprima revendicările către fiul lui Solomon, nu exista ca oraş, deoarece Biblia spune mai departe: „Ieroboam a întărit Sihemul de pe muntele Efraim şi l-a făcut cetatea sa domnească. Apoi a plecat de acolo şi a întărit Penuelul” (v. 25).
Credeţi cumva că Ieroboam, fostul slujitor, îi era recunoscător lui Dumnezeu pentru că-l făcuse rege? Nicidecum! El s-a grăbit să comande doi viţei de aur noi şi i-a aşezat pe unul la Betel, iar pe celălalt în Dan, şi a poruncit poporului lui Izrail: este prea greu şi prea departe pentru voi să vă duceţi pînă la Ierusalim pentru rugăciune şi jertfă. Iată, vă puteţi închina acestor viţei de aur, căci ei v-au scos din Egipt. Poporul Izrailului a fost foarte mulţumit, iar Ieroboam a construit şi alte capişti pentru diferiţi idoli; el a numit noi preoţi, care nu aveau nimic comun cu seminţia lui Levi, şi a început chiar el personal să oficieze ca preot (v. 26―33).
Dacă această relatare este adevărată, ea constituie o nouă dovadă că pe vremea aceea religia evreilor nu era cîtuşi de puţin bine stabilită. Acest popor mic îşi schimbă credinţa, după cum se vede, de la o clipă la alta şi o face de repetate ori în perioada care se situează între legendara sa ieşire din Egipt şi epoca lui Ezdra. Cu acest prilej reţineţi inexplicabila sa înclinaţie pentru viţei ca întrupare a divinităţii! Nu aţi uitat, cred, că Dumnezeu a exterminat 23.000 de oameni ca pedeapsă pentru viţelul de aur al lui Aaron; în acest caz, pentru cei doi viţei ai lui Ieroboam, Dumnezeu ar fi trebuit să strivească cel puţin 46.000 de izrailiţi. De astă dată se întîmplă însă cu totul altceva.
„Iată că a venit un om al lui Dumnezeu din Iuda, (Iosif Flaviu îl numeşte prorocul Adda. ― L. T.)…, în Betel, tocmai cînd Ieroboam stătea la jertfelnic ca să aducă tămîieri.
Atunci el a predicat din porunca domnului împotriva jertfelnicului şi a zis: «Jertfelnice, jertfelnice! Aşa rosteşte domnul: Iată că se va naşte un vlăstar casei lui David, care se va chema Iosia, şi va jertfi deasupra ta pe toţi preoţii templelor de pe înălţimi, care aduc tămîie deasupra ta, şi oase de oameni vor fi arse pe tine!»
În acelaşi timp a dat şi un semn şi a rostit: «Acesta va fi semnul pentru ceea ce a zis domnul: Iată, jertfelnicul acesta va crăpa, iar cenuşa cea grasă de pe el se va risipi!»
Şi cînd regele Ieroboam a auzit cuvîntul profetului pe care l-a strigat împotriva jertfelnicului de la Betel, şi-a întins mîna de la jertfelnic şi a zis: «Prindeţi-l!» Dar mîna pe care o întinsese s-a uscat şi nu putea s-o mai tragă înapoi.
Şi a crăpat şi jertfelnicul şi s-a risipit de pe el cenuşa cea grasă, adică acesta era semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu din porunca domnului.
Atunci a început regele să spună omului lui Dumnezeu: «îmbunează-l pe domnul Dumnezeul tău şi roagă-te pentru mine ca să pot strînge mîna la loc!» Atunci omul lui Dumnezeu a chemat îndurarea domnului, şi mîna regelui s-a tras la loc ca mai înainte.
Apoi regele a zis omului lui Dumnezeu: «Intră la mine înăuntru şi înviorează-te şi-ţi voi da un dar!»” (Regi I, XIII, 1―7).
Prorocul însă avea instrucţiuni foarte precise de la Dumnezeu, care îi poruncise: „Să nu mănînci pîine, nici să nu bei apă şi nici să te întorci pe drumul pe care ai venit!” (v. 9). De aceea el a refuzat prînzul şi darurile şi s-a întors în regatul lui Iuda, şi anume, „el a apucat pe alt drum şi nu s-a întors pe drumul pe care venise la Betel” (v. 10). Minunea cu braţul paralizat este, bineînţeles, un fleac în comparaţie cu minunile despre care ni s-au povestit atîtea pînă acum. Din fericire, vom avea curînd prilejul să-l întîlnim pe prorocul Ilie, şi atunci vom vedea minuni mai de soi! Cît priveşte interdicţia pentru „omul lui Dumnezeu” de a accepta hrană pe pămînturile lui Ieroboam, aceasta arată o dată în plus că teritoriile regelui nu erau din cale afară de întinse. Un om care dejunase în Samaria putea uşor, mergînd pe jos, să ajungă pînă la cină la Ierusalim. Cu atît mai mult, fireşte, un proroc, care era, probabil, obişnuit să ducă o viaţa modestă, putea uşor să renunţe la dejun în Betel, care era mai aproape de Ierusalim decît Samaria.
„Dar în Betel locuia un profet bătrîn. Şi au venit fiii lui la el şi i-au povestit tot ceea ce făcuse omul lui Dumnezeu în văzul tuturor în Betel, precum şi cuvintele pe care i le-a spus regelui.
Pe cînd ei povesteau tatălui lor, tatăl lor i-a întrebat: «Încotro a apucat?» Şi fiii lui i-au arătat calea pe care apucase omul lui Dumnezeu care venise din Iuda.
Atunci el a dat poruncă fiilor săi: «Puneţi samarul pe asin!» Şi ei l-au pus, iar el a încălecat pe asin.
Şi el i-a răspuns: «Nu pot să mă întorc cu tine, căci sub un stejar… Atunci l-a îmbiat pe el: <Hai cu mine acasă ca să te ospătezi!>
Şi el i-a răspuns «Nu pot să mă întorc cu tine, căci nu-mi este îngăduit să mănînc pîine, nici să beau apă cu tine în locul acesta,
Fiindcă mi s-a spus prin porunca domnului: «Să nu mănînci, nici să nu bei acolo apă şi nici să nu te întorci pe drumul pe care ai venit!»
Dar el i-a zis: «Şi eu sînt profet ca şi tine şi îngerul mi-a spus prin cuvîntul domnului aşa: «Întoarce-l din drum la tine acasă, ca să mănînce şi să bea!» însă el îl minţea.
Atunci el s-a întors, a mîncat şi a băut în casa lui” (v. 11―19).
Ne reţine atenţia faptul că de îndată ce un om a zis despre sine că este proroc i s-a dat crezare pe cuvînt. Ne mai amintim că, pe timpul lui Saul, prorocii pribegeau în cîrduri. De îndată ce bătrînul din Betel i-a declarat călătorului că îi este confrate, acesta a acceptat să mănînce în casa lui.
„Dar pe cînd ei stăteau la masă, a fost cuvîntul domnului către profetul care îl întorsese din drum.
Şi acesta a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iuda: «Aşa zice domnul: fiindcă te-ai răzvrătit împotriva poruncii domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-a poruncit-o domnul Dumnezeul tău,
Şi te-ai întors şi te-ai ospătat şi ai băut în locul acela în care ţi-a poruncit să nu mănînci pîine, nici să nu bei apă, trupul tău nu va fi pus în mormîntul părinţilor tăi!» După ce el a mîncat şi a băut, profetul care îl întorsese din cale i-a pus samarul pe asin.
Şi el a pornit la drum. Dar pe drum i-a ieşit înainte un leu şi l-a omorît, şi hoitul lui sta aruncat în drum cu asinul şi cu leul lîngă el.
Din întâmplare, cîţiva drumeţi care treceau pe acolo, văzînd trupul lui aruncat în drum şi leul stînd lîngă el, au venit şi au dat de veste în cetatea în care locuia profetul cel bătrîn.
Dar cînd a auzit profetul care îl întorsese din drum a zis: «Acela este omul lui Dumnezeu care a nesocotit porunca domnului şi pentru aceasta domnul l-a dat în ghearele leului…»
Apoi a spus feciorilor săi: «Puneţi samarul pe asin!» Şi ei l-au pus.
Şi el a plecat şi a găsit hoitul lui aruncat în drum, iar leul şi asinul stînd alături de el. Leul nu mîncase hoitul şi nici nu sfîşiase pe asin.
Atunci profetul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe asin şi l-a dus în cetatea bătrînului profet, ca să-l jelească şi să-l îngroape.
Şi i-a pus trupul în mormîntul lui şi ei l-au plîns: «O, fratele meu!»
Iar după ce l-au îngropat, el a zis fiilor săi: «La moartea mea să mă îngropaţi în mormîntul în care a fost îngropat omul lui Dumnezeu şi oasele mele să le puneţi lîngă oasele lui»…” (v. 20―31).
Aceasta este trista istorie a nefericitului călător, care nu poate fi învinuit în mod serios pentru faptul că, simţindu-se înfometat, profitase de invitaţia mincinoasă a unui om care se dăduse drept confratele său şi care nu a avut apoi nimic de suferit, deşi mîncase şi el împreună cu „prorocul”. Acest sărman „om al lui Dumnezeu” nu pare să fi jucat un rol prea de seamă în istoria divină: dacă nu ar fi fost întîmplarea cu leul şi cu acest remarcabil asin, care a stat atît de netulburat şi plin de devotament de gardă lîngă cadavrul stăpînului său, posteritatea nu ar fi aflat nimic despre el.
Dar ce s-a întîmplat cu Ieroboam? S-ar putea crede că incidentul cu braţul paralizat brusc şi tot atît de brusc refăcut trebuia să-l vindece de pasiunea lui criminală pentru viţeii de aur; în plus, ce putea fi mai înfricoşător decît moartea omului lui Dumnezeu, care, bineînţeles, i-a fost adusă la cunoştinţă? Şi totuşi ― e de necrezut! ― Ieroboam „tot nu s-a întors cu pocăinţă de la calea lui cea rea, şi a făcut iarăşi din poporul de jos preoţi pentru capiştile de pe înălţimi, căci pe oricare voia îşi punea mîna ca să fie preoţi pentru capiştile de pe înălţimi” (v. 33).
Este limpede că acest suflet împietrit nu putea să scape de o pedeapsă exemplară. Pe cine a lovit însă pedeapsa divină? Pe Ieroboam cumva? Nu! Ea s-a abătut asupra micului său fiu, numit Ahia. Copilul s-a îmbolnăvit pe neaşteptate. Pe Ieroboam l-a străfulgerat un gînd: să ceară sfatul prorocului Ahia, cel care îi dăruise zece bucăţi din haina sa ca semn al strălucitului său viitor. Aici lipsa de logică a regelui Izrailului ia proporţii fantastice. El ştie ce înseamnă atotputernicia şi atotştiinţa lui Dumnezeu. Totuşi, adresîndu-se lui Ahia pentru a obţine prin mijlocirea lui de la Dumnezeu însănătoşirea copilului, el îşi face planul de a-l trage pe sfoară pe omul „sfînt”. Ieroboam îşi trimite augusta sa soaţă la Silo, deghizînd-o în prealabil, aşa încît Ahia să n-o poată recunoaşte. El îşi închipuie că va fi suficient ca ea să-i vorbească despre copilul cel bolnav fără a-şi dezvălui identitatea.
Şi iat-o pe doamna Ieroboam ajunsă la Silo. Şi, culmea, Biblia ne mai spune că Ahia „nu putea să vadă, fiindcă ochii îi slăbiseră de bătrîneţe” (.Regri I, XIV, 4). Aşadar, oricum am lua lucrurile, deghizarea era cu totul inutilă. „Dar domnul îi spusese lui Ahia: « Iată, femeia lui Ieroboam vine să te întrebe pe tine, căci fiul ei este bolnav. Cînd va veni, să-i spui aşa şi aşa, căci ea vine în haine schimbate». Şi abia a auzit Ahia zgomotul paşilor ei, şi în clipa cînd a intrat pe uşă i-a zis: «Intră, femeie a lui Ieroboam! Pentru ce te-ai îmbrăcat în haine străine? Sînt trimis să-ţi vestesc fapte crîncene!»”(V. 5-6).
Urmează un discurs lung, plin de reproşuri amare la adresa lui Ieroboam şi a celor doi viţei, prorocirea unor grozăvii şi nenorociri pentru casa regală; nu este dat uitării nici băieţelul cel bolnav, obiectul consultaţiei. „Acum, scoală şi pleacă acasă! Şi cînd picioarele tale vor păşi în cetate, copilul va muri” (v. 12). Nefericita regină se întoarce zdrobită la Tirţa, unde se afla „curtea regală”. „…Şi cînd a păşit pragul casei, copilul murise” (v. 17). Gîndiţi-vă numai: cu un pic de inteligenţă, maiestatea-sa ar fi putut evita catastrofa. Ar fi fost suficient să treacă prin oraş pe catalige. În acest caz, ea nu ar fi pus piciorul în oraş. Dar dragostea maternă a împiedicat-o să se gîndească la aceasta.
Aici Cartea întîi a Regilor ne trimite la Cartea a doua a Cronicilor. Aflăm de acolo (cap. XIII) că Abia, regele Iudei, fiul lui Roboam, a purtat război cu Ieroboam. Regele Abia avea 400.000 de ostaşi aleşi, iar Ieroboam avea 800.000 de oşteni, de asemenea aleşi. „…Au căzut ucişi din Izrail cinci sute de mii de oameni pe ales” (v. 17). Într-un cuvînt, un măcel sacru!
În sfîrşit, după 22 de ani de domnie, Ieroboam „a adormit… împreună cu părinţii săi” (.Regi I, XIV, 20). Dumnezeu-tatăl, care ucisese pe unul dintre fiii lui Ieroboam, pe micuţul Ahia, lăsase în viaţă ― uituc cum îl ştim din Biblie ― pe un alt fiu, pe Nadab, care a moştenit tronul părintesc.
Cît despre Roboam, acesta s-a purtat tot atît de urît faţă de Dumnezeu ca şi Ieroboam. „Şi a făcu Roboam fapte rele în ochii domnului şi a zădărît rîvna lui, mai mult decît au făcut părinţii lui, prin păcatele pe care el le-a săvîrşit. Căci şi ei şi-au zidit jertfelnice pe înălţimi şi stîlpi cu pisanii idoleşti, şi aşere pe orice colină mai înaltă şi sub orice copac verde. Erau de asemenea şi desfrînate în ţară, şi ei se luau după toate ticăloşiile neamurilor pe care domnul le izgonise din faţa fiilor lui Izrail” (v. 22―24).
„În anul al cincilea al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului (este pentru prima dată cînd Biblia citează numele unui faraon. ― L. T.), s-a suit cu război împotriva Ierusalimului. Şi a luat vistieriile templului domnului, precum şi comorile curţii domneşti; deci el a prădat tot. Şi a mai luat şi toate scuturile cele de aur pe care le făcuse Solomon” (v. 25―26).
Iată ce spune în această privinţă Voltaire: „Anumiţi savanţi susţin că acest Şişac ar fi fost marele faraon Sesostris; alţi savanţi demonstrează că Sesostris s-a născut cu 1.000 de ani înaintea biblicului Şişac, iar cei mai de seamă savanţi dovedesc că nici Sesostris nu a existat vreodată. Există un argument care ne face să credem că nu Sesostris a fost cel care a jefuit Ierusalimul, şi anume, după Biblie, el nu ar fi prădat Sihemul, Ierihonul, Samaria şi cei doi viţei de aur, în timp ce Herodot ne povesteşte că marele Sesostris a prădat tot pămîntul”.
Lui Roboam i-a urmat fiul său Abia, care a domnit doar trei ani, dar care nu şi-a pierdut în zadar acest timp scurt: potrivit Cărţii a doua a Cronicilor, el a ucis într-o singură luptă 500.000 de ostaşi din armata regelui lui Izrail. „Şi Ieroboam nu şi-a mai venit în fire cît a trăit Abia. Şi Dumnezeu l-a lovit şi el a murit. Abia însă a ajuns puternic. Şi şi-a luat paisprezece femei, care i-au născut douăzeci şi doi de băieţi şi şaisprezece fete” (Cronici II, XIII, 20―21).
Să facem o socoteală. Abia a domnit trei ani, după cum ne spune Cartea întîi a Regilor (XV, v. 2). În primul an s-a războit cu Ieroboam. Ce zici, cititorule, despre cei 22 de fii ai acestui Abia, precum şi despre cele 16 fiice, în total 38 de copii, născuţi în doi ani de cele 14 soţii ale sale? . Ce vremuri fericite! Ce sfîntă fecunditate!
Dintre cei 22 de fii ai lui Abia i-a urmat la tron Asa. El a domnit la Ierusalim 41 de ani. Pe mama lui „o chema Maaca, fiica lui Absalom” (v. 10).
Asa s-a urcat pe tron, dar, deoarece era minor, regatul Iudei a fost guvernat un timp de către mama sa. „Şi Asa a făcut fapte bune în ochii domnului… El a alungat pe toţi desfrînaţii din ţară şi a nimicit toţi idolii pe care îi făcuseră părinţii săi. Ci a făcut mai mult, căci şi pe mama sa a coborît-o de la vrednicia de regină, fiindcă făcuse pentru Aşera un chip de ocară. Asa a sfărîmat acest chip de ocară şi l-a ars în lunca Chedronului. Numai locaşurile de închinare de pe înălţimi nu le-a stricat. Inima lui Asa a fost nedezlipită de domnul în toată viaţa lui” (v. 11―14).
A fost oare răsplătit Asa? Veţi vedea îndată. În primul rînd, dacă e să dăm crezare Cărţii a doua a Cronicilor (cap. XIV), el a avut de luptat împotriva unei năvăliri duşmane, şi încă ce năvălire! „Asa a avut oaste de trei sute de mii de oameni din Iuda, înarmaţi cu scuturi şi lănci, iar din Veniamin două sute optzeci de mii de purtători de scuturi şi trăgaci din arcuri, toţi luptători viteji. Atunci Zerah Etiopianul a ieşit împotriva lor cu un milion de oameni şi trei sute de care de război şi a înaintat pînă la Mareşa. Dar Asa i-a ieşit înainte şi s-a aşezat în linie de bătaie în valea de la miazănoapte de Mareşa… Atunci domnul a lovit pe etiopieni înaintea lui Asa şi înaintea lui Iuda, iar etiopienii o luară la goană. Şi Asa i-a urmărit împreună cu poporul lui pînă la Gherar şi au căzut atîţia etiopieni încît n-a mai scăpat aproape nimeni cu viaţă… Asa şi cu ai lui luară o bogată pradă” (v. 7―9, 11―12).
Acest episod este cu atît mai remarcabil, cu cît distanţa dintre Etiopia şi Ierusalim este imensă. Această oştire de 580.000 de oameni pe care o ridică numai două seminţii evreieşti este tot atît de minunată ca şi armata de 1.000.000 de oameni a etiopienilor. Se pune întrebarea: cum a îngăduit regele egiptean Şişac, sau Sesostris, ca toate aceste hoarde să treacă prin teritoriul său? Sau poate că etiopienii au trecut din Africa în Asia… pe calea aerului?
Şi încă o răsplată i-a fost hărăzită de Dumnezeu-tatăl scumpului său prieten Asa: „La vremea de bătrîneţe… el s-a îmbolnăvit de picioare” (Regi I, XV, 23). Autorul „sacru” vorbeşte despre această boală cît se poate de concis; se pare că boala i-a fost trimisă lui Asa numai pentru a-i spori meritele pămînteşti. După ce a domnit 41 de ani, el a adormit cu părinţii săi, iar locul lui l-a luat fiul său Iosafat. Dar să vedem ce s-a întîmplat în acest timp în regatul Izrail.
Nadab, fiul lui Ieroboam, „a făcut fapte rele în ochii domnului şi a umblat pe calea tatălui său şi s-a terfelit în păcatul lui cu care a făcut să păcătuiască pe Izrail” (v. 26). El a domnit doar un an (v. 25 şi 28). Complotul unui oarecare Baeşa din casa lui Isahar l-a costat viaţa şi tronul. Bineînţeles, Baeşa s-a proclamat rege; el a domnit 24 de ani, în care timp s-a purtat tot atît de urît faţă de domnul Savaot ca şi Ieroboam şi Nadab (v. 33―34), Pînă la urmă, cel de sus s-a plictisit. El a intrat în tratative cu un anume Iehu şi i-a comunicat că a luat hotărîrea de a stîrpi dinastia lui Baeşa. Acesta, după cum se presupune, a murit liniştit în patul său, iar fiul lui, Ela, a domnit doi ani, după care a fost ucis de un oarecare Zimri. După această ispravă, Zimri a pus la cale o lovitură de stat, a ocupat tronul şi a exterminat întreaga familie a lui Baeşa, „încît n-a mai rămas nimeni de parte bărbătească, nici rude, nici prieteni… după cuvîntul domnului…” (Regi I, XVI, 11―12).
Zimri s-a menţinut însă la domnie doar şapte zile. Un anume Omri a pornit o răscoală împotriva lui Zimri. Acesta, convingîndu-se că rolul său ca bici al lui Dumnezeu s-a terminat, şi-a pus singur capăt zilelor. Omri a stat pe tron 12 ani. „El a cumpărat muntele Samariei de la Şemer, cu doi talanţi de argint, şi a întărit muntele, iar cetatea pe care a zidit-o a numit-o Samaria, după numele lui Şemer, stăpînul muntelui” (v. 24). Cam în aceeaşi epocă, Hiel din Betel a zidit din nou Ierihonul (v. 34).
„Marii regi” ai Izrailului, care dispuneau de armate de sute de mii de oameni, nu au avut, aşa după cum reiese din Biblie, oraşe mai ca lumea înainte de a fi clădit Samaria, Ierihonul şi Sihemul. Acesta este un nou prilej ca să ne convingem că blestemul aruncat cîndva asupra Ierihonului nu valora nici o para chioară, deoarece fusese prorocit că oraşul acesta nu se va ridica niciodată din ruine.

1 Response to “37 – SFÎNTA ISTORIE A REGILOR LUI IZRAIL ŞI AI LUI IUDA”


  1. 1 man_off 6 Septembrie 2008 la 4:09 pm

    as reveni pt comentariile epistolelor lui Pavel. Crezi ca ajungi cu logicu-tzi comentariu pana acolo?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: