40 – SFÎRŞITUL REGATULUI LUI IUDA

Pe vremea cînd evreii din regatul lui Izrail se aflau în robia asiriană, regatul lui Iuda mai continua să se menţină ca un stat independent sub pioasa domnie a lui Iezechia. „El a desfiinţat închinarea de pe înălţimi şi a sfărîmat stîlpii cu pisanii idoleşti, aşerele şi şarpele cel de aramă pe care îl făcuse Moise, căci pînă în vremea aceea fiii lui Izrail îi aduceau tămîieri…” (Regi II, XVIII, 4). Este drept că Dumnezeu l-a răsplătit pentru această credinţă cu victoria asupra filistenilor, dar în unele cazuri ocrotirea divină s-a manifestat numai pe jumătate. Astfel, în al patrulea an al domniei sale, Iezechia a fost atacat de Sanherib, regele Asiriei, şi a scăpat numai plătindu-i 300 de talanţi de argint şi 30 de talanţi de aur. „Şi Iezechia a dat tot argintul care se afla în templul domnului şi în vistieria palatului domnesc. …Iezechia a desfăcut aurul de pe uşile templului domnului şi de pe scuturile pe care le îmbrăcase cu aur… şi le-a dat împăratului Asiriei” (v. 15―16).
După acest jaf se părea că Sanherib ar fi trebuit să-l lase pe Iezechia în pace. Dar ţi-ai găsit! El s-a întors curînd, a împresurat Ierusalimul şi l-a trimis la Iezechia pe un oarecare Rabşache, căruia i-a poruncit să-i pună regelui următoarea întrebare vicleană: „Ce însemnează nădejdea aceasta pe care o ai?” (v. 19). Iezechia a trimis la Rabşache trei parlamentari, care i-au spus: „Vorbeşte robilor tăi în limba arameiană, căci înţelegem; nu vorbi cu noi în limba evreiască în urechile poporului de pe zid!” (v. 26).
Dar Rabşache a devenit şi mai impertinent. El a început să vorbească într-o „elegantă” limbă biblică: „Oare la stăpînul tău şi la tine m-a trimis domnul meu ca să spun aceste cuvinte? Dimpotrivă, la oştenii care stau pe ziduri şi vor ajunge să-şi mănînce scîrna şi să-şi bea udul cu voi!” (v. 27).
Se pare că Iezechia nu-şi prea punea multă nădejde în Dumnezeu o dată ce îngăduise să fie jefuit în acest hal fără să opună nici o rezistenţă. Însă prorocul Isaia, contemporan al acestor evenimente, i-a ridicat moralul şi însuşi bunul Dumnezeu i-a dat pînă la urmă ajutor. „Şi a fost că chiar în noaptea aceea îngerul domnului a ieşit şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de inşi, iar cînd s-au sculat dimineaţa toţi erau leşuri fără viaţă. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, a pornit şi s-a întors şi a rămas în Ninive” (Regi II, XIX, 35―36). O strălucită „victorie” biblică!
Biblia ne comunică mai departe că Sanherib a fost ucis de fiii săi Adramelec şi Sareţer, care, după ce au săvîrşit asasinatul, au fugit în ţinutul Ararat, iar celălalt fiu al lui Sanherib, Asarhadon, a ajuns rege în locul lui. În capitolul următor, autorul ne spune că, în ultimii ani ai domniei sale, Iezechia a încheiat o alianţă cu Merodac Baladan, regele Babilonului.
Aceste afirmaţii nu se potrivesc cu descoperirile arheologilor referitoare la istoria regilor Asiriei. Din inscripţiile de la celebrul palat din Horsabad, descoperit în 1842 de Botta, consulul francez la Mossul, reiese că Merodac Baladan fusese izgonit din Caldeea de Salmanasar al V-lea, tatăl lui Sanherib, care-l învinsese în lupta de la Betlachim din anul 709 î.e.n. şi că, după această victorie, Salmansar a pus stăpînire pe Babilon, alipind acest regat la Ninive. Cum a putut deci Iezechia să încheie o alianţă cu Merodac Baladan pe timpul lui Asarhadon, fiul lui Sanherib, o dată ce acest rege babilonean îşi pierduse toate posesiunile în războiul cu regele din Ninive, bunicul lui Asarhadon, iar acesta, care a domnit în ultimii ani ai vieţii lui Iezechia, era în acelaşi timp rege şi peste Ninive şi peste Babilon?
Dar chiar dacă nu ţinem seama de descoperirile savanţilor şi acordăm preferinţă autorităţii Bibliei, nu putem nici în acest caz să nu facem următoarea observaţie: Dumnezeu ― care făgăduise: „Eu voi ocroti cetatea aceasta şi o voi mîntui pentru mine şi pentru David, robul meu!” (v. 34) ― ar fi putut să nu stea să aştepte a doua năvălire a lui Sanherib. Căci dacă Dumnezeu, care este atotputernic, a hotărît să ia Ierusalimul sub protecţia sa, ar fi fost mai raţional să apere oraşul împotriva lui Sanherib de la bun început, decît să-i îngăduie acestuia să ia toate bogăţiile ţării şi toate comorile templului. De asemenea este de neînţeles din ce cauză domnul Savaot, care se proclamase cu atîta solemnitate apărător şi ocrotitor al seminţiei lui Iuda şi care prin mîna îngerului său ucisese într-o singură noapte 185.000 de asirieni, i-a părăsit pe oamenii lui Iuda după cîţiva ani, îngăduind unei alte armate asiriene să le distrugă sanctuarul şi privind cu toată liniştea cum seminţia lui Iuda şi a lui Veniamin, fără a excepta şi un mare număr de leviţi, a fost încătuşată în lanţurile robiei.
Iată încă un fapt în legătură cu Iezechia, care nu este lipsit de interes. Acest rege s-a suit pe tron la vîrsta de 25 de ani, iar Dumnezeu a înscris în cartea destinului său că va muri la 39 de ani; în urma unor împrejurări care merită să fie menţionate, Dumnezeu a trecut cu buretele peste această pagină din „marea carte a veşniciei”, introducînd un corectiv datorită căruia Iezechia a putut să trăiască pînă la 54 de ani.
În al 14-lea an al domniei sale, Iezechia s-a îmbolnăvit, după cum trebuia să se întîmple potrivit indicaţiilor existente în cartea destinului său, înainte ca Dumnezeu să fi recurs la burete. Regele lui Iuda nu a trimis după medic; ar fi fost şi inutil, deoarece îl avea la îndemînă pe prorocul Isaia, un om sfînt care era la curent cu toate hotărîrile lui Dumnezeu. Aflînd în ce pricină vrea pacientul regal să-i ceară sfatul, Isaia s-a grăbit să se înfăţişeze la patul său. Şi Isaia i-a spus lui Iezechia: „«Aşa zice domnul: rînduieşte-ţi casa, fiindcă nu te vei mai face sănătos, ci vei muri!». Dar el s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat domnului aşa: « O, doamne! Adu-ţi aminte că am umblat înaintea ta cu credinţă şi cu inimă neprihănită şi că am săvîrşit ceea ce era bun în ochii tăi!». Şi Iezechia a plîns neîntrerupt. Dar Isaia nu ieşise din ograda cea din mijloc a palatului domnesc şi iată că a fost cuvîntul domnului către el astfel: «Întoarce-te şi spune-i lui Iezechia, voievodul poporului meu! Aşa zice domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale! Iată, te voi tămădui şi poimîine te vei sui în templul domnului! Şi voi spori viaţa ta cu cincisprezece ani»”
(Regi II, XX, 1―6).
În calitatea sa de proroc, Isaia nu s-a mirat de loc şi a îndeplinit cu cinste porunca primită. Însă bolnavul s-a fîstîcit în faţa prorocirilor contradictorii. Iezechia l-a întrebat pe Isaia: „Care este semnul după care voi şti că domnul mă va tămădui şi că poimîine mă voi sui în templul domnului?». Şi Isaia i-a răspuns: «Iată semnul domnului după care vei şti că domnul va adeveri cuvîntul pe care l-a făgăduit!» Şi la întrebat: «Să se mute umbra cu zece linii mai înainte sau să se dea mai înapoi?». Atunci a zis Iezechia: «Este uşor ca umbra s-o ia înainte cu zece linii! Nu! Ci să se dea înapoi cu zece linii. Atunci a strigat profetul Isaia către domnul şi domnul a dat înapoi cu zece linii umbra care se pogorîse pe ceasornicul lui Ahaz” (v. 8―11). Isaia a pus „o turtă de smochine” peste buba lui Iezechia şi acesta „s-a făcut sănătos”.
Necredincioşii rîd de această marmeladă de smochine şi de cele zece linii ale ceasornicului solar cu care umbra s-a mutat înapoi. Ei spun că ori boala lui Iezechia a fost un fleac o dată ce s-a vindecat în urma aplicării unui plasture de smochine, ori aici numai puterea intervenţiei divine a fost cauza tămăduirii regelui, care se afla la un pas de moarte, şi atunci nu era nici o nevoie de turta de smochine. Cît priveşte ceasornicul solar, Iezechia le face criticilor impresia unui mare prost atunci cînd spune că îi este mai uşor umbrei să alerge înainte decît să se dea înapoi: în ambele cazuri, legile naturii ar fi fost încălcate în egală măsură şi întreaga ordine a mişcării cosmice din sistemul solar ar fi trebuit să se tulbure. În plus, mersul înapoi al umbrei pe ceasornicul solar al lui Ahaz apare ca o repetare a cunoscutei minuni săvîrşite de Iosua.
Aşa spun scepticii. În schimb, teologii cred, fără să se gîndească prea mult, că soarele a stat în loc de dragul lui Iosua şi a mers înapoi la rugămintea lui Iezechia. În cap. al XXXVIII-lea din Cartea profetului Isaia, această întîmplare este menţionată din nou: „Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care le străbătuse” (v. 8).
Fenomenul cel mai interesant din toate întîmplările curioase prin care se distinge această epocă este moartea lui Isaia: acest om, care era o întrupare a miracolului, nu a putut face nici cea mai mică minune atunci cînd propria sa viaţă a fost în pericol. Manase, fiul şi urmaşul lui Iezechia, care nu avea prea multă încredere în povestea cu misterioasa mişcare a umbrei, a fost tot atît de puţin pios pe cît fusese de evlavios tatăl său. Vrînd să vadă dacă Isaia dispune şi pentru propriul său uz de vreun plasture de smochine, a poruncit ca profetul să fie tăiat în două cu ferestrăul. Nefericitul Isaia a fost tăiat cu ferăstrăul ca o bîrnă oarecare. Nici Rafail, nici vreun alt înger nu i-au venit în ajutor. Nu ne rămîne decît să presupunem că în timpul execuţiei credinciosului său slujitor Dumnezeu era din cale-afară de ocupat pe o altă planetă.
Ultimul rege al lui Iuda a fost Sedechia. În al 11-lea an al domniei sale (Regi II, XXV, 2), Ierusalimul a fost cucerit de oştirile lui Nabucodonosor. „Prinţii de sînge” au fost omorîţi, iar Sedechia, căruia i-au scos ochii şi pe care l-au pus în lanţuri, a fost luat în robia babiloneană împreună cu ceea ce mai rămăsese din poporul său (v. 7). Nabucodonosor a dat foc templului lui Solomon şi palatului; după plecarea sa, Ierusalimul a ajuns o ruină (v. 9―10).
„În sfîrşit ― spune Voltaire ― iată deznodămîntul celei mai mari părţi a istoriei ebraice. Întîi, distrugerea celor zece triburi din regatul lui Izrail şi, curînd după aceea, captivitatea celorlalte două triburi; iată cu ce se termină toate minunile pe care Dumnezeu le-ar fi săvîrşit în favoarea lor”.

2 Responses to “40 – SFÎRŞITUL REGATULUI LUI IUDA”


  1. 1 mihai 27 Noiembrie 2010 la 4:34 am

    esti un prost si un speculant si care te mai si dai pe deausupra ca ai fi profesor de religie facand asa misto de cele spuse in biblie.

  2. 2 mihai 27 Noiembrie 2010 la 9:57 pm

    regatul lui iuda nu a ajuns pe mainile strainilor pana dupa iezechia fiindca iezechia a fost curat in fata Domnului, insa dupa moartea sa iudeii din nou au inceput sa-l uite pe Dumnezeu si sa faca prostii de aceea au fost dusi in robie desteptule care faci „ora de religie”. tu nu faci ora de religie ci esti un mincinos si speculant. in primul rand ai mintit cand spui ca templul acela ere legat de salmansar V. nici vorba ci e legat de sargonII iar babilonul a fost cucerit in timpul lui sanherib si nu a lui salmansar. si istoria spune clar ca salmansar a trait intre 727-722 deci nu avea cum sa fie in 709.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: