43 – ALŢI „PROFEŢI”, ALTE „MINUNI”

Iezechil este, împreuna cu Isaia, Ieremia şi Daniil, unul dintre „profeţii” cei mai veneraţi, atît în mozaism cît şi în creştinism. El îşi făcea prorociile pe malul rîului Chebar, pe care nu-l cunoaşte nimeni, pe vremea cînd era captiv în Babilonia. Dacă Daniil este un mincinos grosolan, Iezechil, în schimb, face impresia că este de-a dreptul bolnav. Cartea sa, formată din 48 de capitole, este o înşiruire incoerentă de la început şi pînă la sfîrşit. El povesteşte, bunăoară, că a văzut (aevea!) animale cu trup de om, cu cîte patru aripi, cu picioare de taur, cu cîte patru feţe: una de om, una de taur, una de leu şi una de vultur; ele aveau o privire de foc, se agitau şi se mişcau într-una. Alături de ele se rostogoleau roţi de o înălţime neobişnuită, presărate cu ochi. Aceasta descriere este suficientă pentru a ne da o oarecare idee despre starea psihică a autorului.
„Prorocul” ne povesteşte ce anume a făcut din porunca lui Dumnezeu. O dată a mîncat o carte în care erau scrise jalbe şi blesteme. După un timp, a stat 390 de zile culcat pe partea stîngă pentru a răscumpăra păcatele regatului lui Izrail, iar apoi 40 de zile pe partea dreapta, pentru a răscumpăra păcatele regatului lui Iuda. Altădată, pe cînd se afla în nu se ştie ce casă şi voia să iasă din ea, Iezechil, în loc să treacă prin uşă ca toţi oamenii, şi-a amintit din nou de păcatele lui Izrail şi ale lui Iuda şi, pentru a le răscumpăra, a făcut o gaură în zid şi a trecut prin ea îmbrăcămintea şi povara sa de drum (XII, 7). În cap. al XXXVII-lea Iezechil povesteşte că, pe cînd se plimba odată pe un ogor presărat cu oase putrezite, el le-a adresat o cuvîntare în urma căreia acestea au prins viaţă.
Cartea lui Iezechil cuprinde un pasaj care i-a indignat în mod deosebit pe critici şi a făcut cele mai mari dificultăţi teologilor. Este fabula cu cele două surori Ohola şi Oholiba. Reproşîndu-le evreilor că nu sînt suficient de credincioşi, Iezechil îl face pe Dumnezeu să se exprime în termeni urîţi, obsceni: „Şi cînd îşi dădu pe faţă desfrînările ei şi-şi arătă goliciunea ei, sufletul meu se scîrbi de ea, precum se scîrbise şi de sora ei. Şi-şi înmulţi desfrînările ei, aducîndu-şi aminte de zilele din tinereţile ei, cînd era desfrînată în ţara Egiptului, cînd se aprindea în pofta ei după ibovnicii ei cu trupul ca de măgar şi cu înfierbîntarea ca de armăsar” (XXIII, 18―20).
Iată ce comparaţii neruşinate se pot găsi în Biblie şi despre acestea teologii susţin că ar avea o semnificaţie alegorică! Ce bătaie de joc! Pentru a spune că regatul lui Izrail şi regatul lui Iuda nu au fost destul de evlavioase, era oare cazul să se recurgă la o exprimare atît de porcoasă?
Potrivit cărţii Esterei, regele Ahaşveroş (Artaxerxe) a dat un ospăţ cu mulţi invitaţi, care a durat 180 de zile (Estera, I, 4). După terminarea serbării, regele a mai dat un ospăţ, care a durat 7 zile şi la care a invitat întreaga populaţie a oraşului (v. 5). Şi iată că, în a şaptea zi a petrecerii populare, regele, care era cu chef din cauza vinului pe care-l băuse, a dat poruncă eunucilor săi „să aducă pe împărăteasa Vaşti înaintea împăratului, împodobită cu diadema împărătească, şi să arate popoarelor şi voievozilor frumuseţea ei, căci ea era frumoasă la chip” (v. 11).
Împărăteasa a refuzat însă să vină, deoarece, după frumoasele moravuri biblice, a-şi arăta poporului frumuseţea însemna, bineînţeles, a se dezbrăca în văzul tuturor, ceea ce nu pare s-o fi ispitit pe această modestă frumuseţe. Înfuriat, regele, a repudiat-o pe împărăteasă, iar coroana ei a fost făgăduită celei mai frumoase fecioare care va plăcea regelui. Sub oblăduirea lui Hegai, şeful eunucilor, au fost aduse o mulţime de fete la palatul împărătesc. Fiecare dintre ele trebuia să petreacă o noapte de probă în patul maiestăţii-sale.
Şi acum începe!
„Era însă în cetatea Suza un iudeu anume Mardoheu… El creştea pe Hadasa, adică Estera… Fata era mîndră la stat şi frumoasă la chip… Şi cînd s-a aflat de porunca împăratului şi de pravila lui şi cînd s-au adunat multe fete în cetatea Suza, sub oblăduirea lui Hegai, a fost luată şi Estera în palatul împărătesc, sub oblăduirea lui Hegai, străjuitorul femeilor. Şi fata i-a plăcut şi a aflat har în ochii lui şi el se grăbi să-i dea cele de trebuinţă pentru îngrijirea frumuseţii şi pentru trai şi alte şapte fete mîndre din castelul împărătesc, şi o mută pe ea şi pe fetele cele ce erau cu ea în cele mai frumoase odăi din casa femeilor. Şi Estera nu şi-a spus nici poporul, nici neamul ei, fiindcă Mardoheu îi poruncise să nu-l dezvăluiască. Ci Mardoheu în fiecare zi se plimba pe dinaintea curţii casei femeilor, ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se va întîmpla cu ea… Şi cînd a fost dusă Estera la Ahaşveroş împăratul, în castelul împărătesc, în luna a zecea…, în anul al şaptelea al împărăţiei sale, împăratul a iubit pe Estera mai mult decît pe toate femeile şi a aflat har şi farmec înaintea sa mai mult decît toate fecioarele. Şi i-a pus cununa împărătească pe cap şi o făcu împărăteasă în locul lui Vaşti” (II, 2, 5―11,16―17).
După un timp, a ajuns prim-ministru al regelui un oarecare Aman. Acest Aman era un om din cale-afară de înfumurat, care voia ca toţi să i se închine. Singur Mardoheu a îndrăznit să nu se supună acestei porunci. Atunci ministrul, înfuriat, îl convinse pe rege să dea poruncă ca toţi evreii să fie ucişi. În ciuda deşteptăciunii şi aptitudinilor sale politice care-l aduseseră într-un post atît de înalt, Aman nu a fost în stare să găsească nici un alt procedeu pentru a-l înfrînge pe Mardoheu. Însă atunci cînd porunca pentru uciderea tuturor evreilor a fost trimisă în diferitele regiuni ale ţării, Mardoheu izbuti s-o prevină pe Estera, iar aceasta i se înfăţişă regelui. Ahaşveroş, fermecat de frumuseţea ei, o întrebă ce doreşte, arătîndu-se chiar atît de curtenitor, încît îi oferi jumătate din împărăţie (V, 3). Estera îl invită pe rege la masă împreună cu Aman.
Masa a avut loc, iar Ahaşveroş, intrigat, i-a propus din nou la desert Esterei să-i dăruiască jumătate din împărăţie. Estera a respins propunerea, dar l-a rugat pe regalul ei soţ să vină şi a doua zi să prînzească la ea, iarăşi împreună cu Aman. Acesta era atît de mîndru de favoarea pe care i-o acorda împărăteasa, încît s-a lăudat cu aceasta faţă de soţia sa şi faţă de prietenii săi. Dar deoarece spiritul de independenţă al lui Mardoheu îl tortura mai rău decît orice, Aman porunci să se înalţe pentru orice eventualitate o spînzurătoare de 50 de coţi (26 m!), destinînd în gîndul său această măreaţă construcţie evreului pe care-l ura şi despre a cărui rudenie cu împărăteasa nu bănuia nimic.
Între timp, Ahaşveroş, care, nu se ştie de ce, suferea în acea noapte de insomnie, a poruncit, ca să se distreze, să i se citească din analele domniei sale. El a avut astfel prilejul să-şi aducă aminte că doi dintre eunucii săi, Bigtana şi Tereş, puseseră la cale un complot pentru a-l ucide şi că intenţiile lor criminale fuseseră date în vileag de un anume Mardoheu. Aşadar, Mardoheu salvase viaţa împăratului. Aceasta se întîmplase mai de mult. Împăratul se interesă cum fusese răsplătit Mardoheu. I se răspunse că acesta nu primise nici o răsplată. De aceea a doua zi, cînd Aman se înfăţişă stăpînului său, acesta îl întrebă cum ar trebui să procedeze cu un om pe care el, împăratul, vrea să-l cinstească într-un mod cu totul deosebit. Aman, închipuindu-şi că este vorba de el, răspunse: acest om trebuie îmbrăcat în haine împărăteşti, aşezat pe cal şi condus în piaţa oraşului cu un crainic care să anunţe: iată omul pe care împăratul vrea să-l cinstească în regatul său. Atunci împăratul îi porunci lui Aman să-l găsească pe Mardoheu şi să aducă la îndeplinire acest ceremonial. Aman a fost nevoit, bineînţeles, să se supună, cum îşi dă oricine seama, contrar voinţei sale (cap. VI).
Seara, împărăteasa Estera dădea a doua ei masă în cinstea împăratului şi a ministrului său, însă acesta nu mai era atît de vesel ca în ajun. Pentru a treia oară împăratul îi spuse Esterei că-i dăruieşte tot ce doreşte, fie chiar jumătate din împărăţie. Ea însă îi ceru să-i cruţe pe oamenii din neamul ei. Ahaşveroş, care atunci cînd o luase de soţie pe Estera nu se interesase de originea ei, a fost uluit. Iar cînd împărăteasa i-a explicat că un duşman al poporului ei îşi pusese în gînd s-o extermine şi că de aceea cerea ea îngăduinţa împăratului, Ahaşveroş, care nu înţelegea nimic, exclamă: „Cine este şi unde este acela căruia i-a venit în minte să săvîrşească una ca asta?”.
Estera răspunse: „Asupritorul şi duşmanul nostru este ticălosul acesta de Aman!”.
Atunci Aman s-a înspăimîntat, împăratul s-a supărat, iar un eunuc care intra tocmai atunci anunţă că spînzurătoarea cea înaltă, ridicată din porunca ministrului, fusese destinată lui Mardoheu. Deznodămîntul: Ahaşveros dă poruncă să fie atîrnat Aman în spînzurătoarea pe care o construise; porunca împăratului a fost adusă îndată la îndeplinire, iar prim-ministru a fost numit, după cum vă puteţi lesne închipui, Mardoheu!
Cu consimţămîntul împăratului, Estera şi Mardoheu au proclamat că evreii, care, după porunca lui Aman, trebuiau să fie nimiciţi în ziua a 13-a a lunii adar, capătă dreptul în acea zi şi în ziua următoare să ucidă pe toţi care se purtaseră urît cu ei de la începutul captivităţii lor. „Atunci iudeii trecură prin ascuţişul săbiei pe toţi vrăjmaşii lor” (IX, 5). Astfel au fost omorîţi 800 de oameni la Suza şi 75.000 în celelalte oraşe ale împărăţiei. Ziua a 15-a a lunii adar a fost consacrată unor petreceri zgomotoase. Estera a dat poruncă evreilor să sărbătorească în fiecare an această zi; este sărbătoarea „purimului”, pe care evreii credincioşi o respectă şi astăzi: o zi de post în amintirea temerilor şi a rugăciunilor Esterei, precum şi două zile de veselie în amintirea salvării evreilor de la măcel.
Acesta este basmul, transformat de preoţi într-o istorisire sfîntă în care trebuie să credem, deşi este total neverosimil. De altfel, o legendă sfîntă începe întotdeauna cu cîte o neruşinare. Dacă împărăteasa Vaşti a fost repudiată pentru că refuzase să se arate goală în faţa supuşilor lui Ahaşveroş, avem toate motivele să credem că frumoasa Estera a consimţit să îndeplinească această poruncă a regelui atunci cînd şi-a pus candidatura ca înlocuitoare a lui Vaşti. Criticii arată că niciodată sultanul Turciei, sau beiul Marocului, sau şahul Persiei, sau Marele Mogol, sau împăratul Chinei nu ar fi primit în haremul lor o fată a cărei origine să nu o cunoască. Nu există nici măcar un cal pur-sînge în grajdurile acestor domnitori a cărui genealogie să nu fie cunoscută cu precizie de şeful grajdurilor. Cum s-a întîmplat că Ahaşveroş nu fusese informat despre neamul, familia şi religia fetei pe care a luat-o de soţie şi pe care a proclamat-o solemn împărăteasă?
Cît priveşte pe acest Aman, care vrea să extermine un popor întreg numai pentru că un oarecare Mardoheu refuzase să i se închine, în timp ce ceilalţi evrei îi acordau toate onorurile, trebuie să recunoaştem că niciodată nu i-a venit cuiva în gînd o nebunie atît de caraghioasă şi totodată atît de îngrozitoare. De asemenea, nu reiese de unde putea Ahaşveroş să-şi închipuie că Aman s-ar fi făcut vinovat de dorinţa de a ucide pe scumpa sa Estera pentru că este evreică, o dată ce nimeni nu ştia de apartenenţa ei la acest popor. În sfîrşit, respingătoarea cruzime a frumoasei Estera face ca legenda să fie nu numai ridicolă, ci şi revoltătoare.
„Ne dăm seama ― scrie Voltaire ― că fabula Esterei are o latură atrăgătoare: o captivă ajunsă împărăteasă şi care îşi salvează de la moarte compatrioţii este un subiect bun de roman şi de tragedie. Dar cît de denaturat este subiectul din cauza contradicţiilor şi absurdităţilor care abundă în el! Cît este de dezonorat prin barbaria Esterei, atît de contrară obiceiurilor sexului ei şi verosimilului!”
Cu Ezdra şi Neemia ne apropiem de eliberarea evreilor. Potrivit cronologiei fanteziste a Bibliei, situaţia tristă a evreilor a fost atenuată pe vremea domniei lui Assuer, despre care se pretinde că ar fi fost tatăl lui Darius. (Să nu uităm că Darius a fost fiul dregătorului pers Histaspe, care nu a domnit niciodată nicăieri). Evreii captivi par s-o fi dus bine şi în timpul domniei lui Darius, care l-a numit prim-ministru pe evreul Daniil, după cum Ahaşveroş îl numise pe Mardoheu. Am văzut însă în Cartea profetului Daniil că după Biblie, Darius a domnit înaintea lui Cirus. În Cartea lui Ezdra, după Cirus urmează la domnie Assuer, apoi Ahaşveroş, apoi iarăşi Darius. Această nouă ordine a domniilor corespunde tot atît de puţin cu cea reală ca şi celelalte indicaţii biblice.
În afară de aceasta, Ezdra şi Neemia, cei doi profeţi pe care se bazează biserica pentru a cita împrejurările exacte ale reîntoarcerii evreilor la Ierusalim, se contrazic unul pe celălalt. Ezdra spune că Cirus, chiar în primul an al domniei sale, a îngăduit fiilor lui Izrail să se întoarcă după voia lor în Iudeea şi a proclamat, printr-un edict special, că Dumnezeu i-a poruncit să reconstruiască templul de la Ierusalim. Evreii se întorc în patrie sub conducerea lui Zorobabel. Construcţia a fost întreruptă sub domnia lui Assuer şi a lui Ahaşveroş, din cauza opoziţiei diverselor popoare care se aşezaseră în ţară în timpul lipsei evreilor. În sfîrşit, o dată cu urcarea pe tron a lui Darius, s-a pus capăt acestei învrăjbiri, iar templul a fost terminat în al şaselea an al domniei lui Darius.
Neemia, dimpotrivă, spune că nu Cirus, ci Ahaşveroş, şi anume în al douăzecilea an al domniei sale, a îngăduit evreilor să se întoarcă la Ierusalim şi să ridice oraşul din ruine, Zorobabel fiind în fruntea poporului eliberat. Piedicile puse în calea evreilor de străinii care se aşezaseră pe „pămîntul făgăduinţei” au fost înfrînte cu succes, deoarece evreii munceau cu mistria într-o mînă şi cu sabia în cealaltă. În sfîrşit, autorul „sacru” povesteşte despre călătoria pe care a făcut-o la Babilon pe cînd construcţia templului era pe sfîrşite, în anul al 32-lea al domniei lui Ahaşveroş.
Or, Ezdra susţine că Neemia îl însoţea pe Zorobabel în timpul întoarcerii în Iudeea sub domnia lui Cirus şi spune că a mai fost o a doua reîntoarcere sub domnia lui Ahaşveroş, însă în anul al şaptelea al domniei acestuia, nu în al douăzecilea. El adaugă, de asemenea, că el, Ezdra, a fost cel care i-a condus atunci pe compatrioţii săi. Încercaţi să mai stabiliţi adevărul şi să-l descîlciţi din desişul acestor contradicţii flagrante!

0 Responses to “43 – ALŢI „PROFEŢI”, ALTE „MINUNI””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: