6 – PREADREPTUL NOE ŞI URMAŞII LUI BLAGOSLOVIŢI DE DUMNEZEU

Istoria potopului este completată cu două episoade interesante: beţia lui Noe şi “turnul Babel”.
“Şi a început Noe să muncească pămîntul şi a sădit vie.
Şi a băut vin şi s-a îmbătat şi s-a dezvelit în cortul său.
Şi a văzut Ham, tatăl lui Canaan, goliciunea părintelui său şi s-a dus să le spună celor doi fraţi ai săi, care erau afară.
Atunci au luat Sem şi Iafet o mantie şi, punînd-o amîndoi pe umerii lor, au mers de-a-ndăratelea şi au acoperit goliciunea părintelui lor, iar feţele lor erau întoarse, aşa încît n-au văzut goliciunea părintelui lor” (Facerea, IX, 20―23).
Aşadar, Sem şi Iafet s-au purtat respectuos, aşa cum se cuvine să se poarte nişte fii de treabă care şi-au văzut tatăl beat. Ham, dimpotrivă, s-a purtat ca un mitocan. Şi, bineînţeles, blestemul nu s-a lăsat mult aşteptat; dar să vedeţi asupra cui a căzut.
“Şi s-a trezit Noe din beţia lui şi a aflat ceea ce îi făcuse lui feciorul său cel mai tînăr.
Şi atunci Noe a zis: «Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor săi!»
Şi a adăugat: «Binecuvîntat să fie domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!
Dumnezeu să dea întindere lui Iafet şi să locuiască în corturile lui Sem, iar Canaan să fie robul lui!»” (Facerea, IX, 24―27).
Aşa a fost blestemat tînărul Canaan, cu toate că el nu-şi bătuse de loc joc de bunicul său. E de presupus că Noe încă nu “se trezise” complet “din beţia lui” cînd a rostit blestemul. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a confirmat .
Teologii susţin că Noe a dat Asia lui Sem, Europa lui Iafet, iar Africa lui Ham. Canaan şi Ham au dat naştere negrilor şi negroizilor. Tocmai de aceea, zice-se, urmaşii lor au trebuit să devină robi ai europenilor. Se pune întrebarea: în ce fel cei trei fii ai lui Noe, născuţi din acelaşi tată şi din aceeaşi mamă, au putut să devină întemeietorii a trei rase diferite? Totuşi, trebuie să ne ploconim în faţa lui Dumnezeu şi în faţa “sfintei scripturi” şi să socotim că din Sem se trag asiaticii cu pielea galbenă, din Iafet europenii cu pielea albă, iar din Ham şi Canaan africanii cu pielea neagră. Dar atunci din cine se trag pieile roşii din America? Sau “sfîntul duh” a uitat să divulge aceasta autorului cărţii “Facerea” sau trebuie să admitem că aztecii şi mohicanii din America n-au avut tată.
Să trecem acum la vestitul basm cu turnul Babel.
“Şi tot pămîntul avea un singur grai şi aceleaşi cuvinte.
Şi s-a întîmplat că, pornind oamenii din răsărit, au găsit un şes în ţinutul Şinear şi s-au sălăşluit în el.
Şi şi-au zis ei între ei: «Veniţi încoace! Să facem cărămizi şi să le ardem în foc!» Şi s-au slujit de cărămizi în loc de piatră şi de catran în loc de muruială.
Şi au zis: «Haidem să ne clădim o cetate şi un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer…»
Atunci s-a pogorît domnul ca să vază cetatea şi turnul pe care îl zideau fiii oamenilor.
Şi a zis domnul: «Iată, ei sînt un singur popor şi o singură limbă au cu toţii. Şi acesta e numai începutul lucrărilor, dar nimic nu le va rămînea nefăcut din toate cîte îşi vor pune în minte să facă.
Haidem să ne pogorîm şi să amestecăm pe loc graiul lor, astfel ca să nu se mai înţeleagă în limbă unii cu alţii!»
Şi i-a împrăştiat Dumnezeu pe ei de acolo pe toată faţa pămîntului şi ei au contenit cu ziditul cetăţii.
De aceea i s-a pus numele Babel, de vreme ce acolo amestecat-a Dumnezeu graiul a tot pămîntul şi de acolo i-a risipit Dumnezeu pe faţa pămîntului întreg” (Facerea, XI, 1―9).
Unii teologi afirmau cu tărie şi plini de sine că, în momentul cînd fusese distrus de Dumnezeu, “turnul Babel” atinsese o înălţime de un kilometru şi jumătate, adică ar fi fost de zece ori mai înalt decît cea mai mare piramidă din Egipt, piramida lui Keops (147 m). Cu toate acestea, piramidele s-au păstrat, pe cînd din grandioasa construcţie care poartă denumirea de “turnul Babel” nu a rămas nici urmă. Pentru o înălţime de 1 500 m ar fi fost necesar şi un fundament neobişnuit de mare. Se pune întrebarea: cum a putut să dispară o clădire atît de uriaşă? Autorul cărţii “Facerea” a uitat să dea o explicaţie în această privinţă.
Şi încă ceva: pe atunci, potrivit Bibliei însăşi, nu puteau să existe un număr suficient de oameni care să înalţe o construcţie atît de importantă şi nici care să cunoască meşteşugurile necesare acestei lucrări. Această istorisire trebuie privită drept una dintre cele mai mari “minuni” religioase!
O minune tot atît de uluitoare o constituie apariţia pe neaşteptate a unui mare număr de limbi şi dialecte. “Comentatorii ― spune Voltaire ― au cercetat ce limbi s-au născut în urma acestei dispersări a popoarelor, dar n-au dat niciodată atenţie limbilor vechi vorbite de oamenii de pe teritoriul ce se întinde din India pînă în Japonia. Ar fi foarte interesant să numărăm cîte dialecte se vorbesc în prezent pe suprafaţa globului. În ce priveşte America, cunoaştem peste 300 de dialecte, iar pe continentul nostru peste 3 000. Fiecare provincie chineză are limba sa proprie. Locuitorii Pekinului înţeleg greu pe cei din Kanton, iar un indian de pe coasta Malabar nu înţelege pe un indian din Benares. De altfel, populaţia pămîntului n-a avut habar de minunea cu «turnul Babel»; ea a fost cunoscută doar de scriitorii evrei antici”.
Stîrneşte cea mai mare mirare faptul că importantele evenimente istorice, pe care Biblia le pune la baza naşterii omenirii, nu sînt de loc cunoscute de nici unul dintre celelalte popoare. Ar fi de înţeles ca grecii, romanii, egiptenii, caldeenii, perşii, indienii, chinezii să nu fi ştiut nimic de Ghedeon, Samson sau despre vreun alt erou al unui trib evreiesc. Dar dacă acestor popoare le sînt necunoscute pînă şi numele lui Adam şi Noe, asta e cu totul altceva.
De vreme ce potopul a nimicit tot ce era pe pămînt şi Noe a perpetuat seminţia omenească, acest patriarh ar fi trebuit să fie cunoscut de istoricii tuturor popoarelor. Cum se face că numele lui Adam şi al Evei, al lui Cain şi Abel, al lui Enoh şi Matusalem, al lui Lameh, Noe, Sem, Ham şi Iafet nu au fost înscrise pe toate pergamentele, ci figurează numai în cărţile micului popor evreu? Cînd veteranii marii navigaţii din timpul potopului s-au împrăştiat în diferitele colţuri ale pămîntului şi au dat naştere unor noi popoare, ei au uitat, într-un mod ciudat, absolut totul: şi cum a făcut Dumnezeu “cerul şi pămîntul”, şi cum au trăit în rai primii oameni. Mai mult chiar, au uitat pînă şi numele primilor oameni. Numai evreii au ţinut minte totul, iar de la ei poveştile biblice s-au transmis şi celorlalte popoare. Nici meritul de a fi cultivat viţa de vie nu l-a putut salva pe Noe de uitarea generală, căci un număr uriaş de oameni îl cinstesc pe Bachus ca părinte al vinului.
În ce priveşte potopul, criticii sînt de acord că a fost o calamitate locală cît se poate de firească. Ei afirmă că au existat probabil multe alte inundaţii de acest gen, dovadă mitul lui Deucalion la grecii antici.
Dacă potopul ar fi fost o catastrofă de proporţii mondiale, cutează să afirme criticii, numele lui Noe ar fi fost şi el cunoscut în toată lumea, pe cînd numele lui Deucalion şi Utnapiştim ― eroul unei legende caldeene ― ar fi fost date uitării. Este de asemenea curios că Hesiod şi Homer nu pomenesc nici un cuvînt nici despre Adam, nici despre Noe, deşi unul a fost părintele, iar celălalt salvatorul neamului omenesc.
Această rezervă este mai mult decît uluitoare, căci, pe bună dreptate, nu se poate admite ca “porumbelul divin” să fi mers cu mistificarea pînă acolo încît să dea primului om, precum şi salvatorului omenirii de la înec, nume cu totul întîmplătoare, născocite, care au devenit cunoscute numai din Biblie.