http://scrierile.wordpress.com/2008/08/19/pacatul-trecerii-sub-tacere/

Există un păcat făcut de un larg segment al clerului creştin pe care eu îl găsesc dezgustător şi demn de dispreţ. Este vorba de păcatul de a ascunde adevărul prin omisiune, sau păcatul trecerii sub tăcere. Este păcatul promovării minciunii doar ca să-ţi păstrezi jobul. Este păcatul de a nu împărtăşi cu memebrii parohiei tale ceea ce tu ştii de mult că este adevărul gol-goluţ despre Biblie şi creştinism. Acei care au absolvit studiile teologice în orice mare universitate din America, ca şi orice mare seminar teologic independent de presiunea financiară a bisericii creştine, ştiu că anumite lucruri sunt adevărate.

Ei ştiu că:

1. Toată Biblia este plină până la refuz cu teme mitologice des întâlnite în istoria religiilor/ideilor religioase, de la creaţie şi mitul potopului, până la naşterea din fecioară şi mitologia eroului reînviat.

2. Poveştile patriarhilor din Vechiul Testament sunt cunoscute ca “Legendele templului” şi înfrumuseţează istoria evreilor, fiind în marea lor majoritate inventate, pură ficţiune.

3. Evangheliile au fost scrise de unii care nu l-au cunoscut pe Isus personal.

4. Mitul şi zicerile lui Cristos sunt copii directe ale miturilor zoroastrismului, adoptate de secta lui Isus.

Aceste fapte, ca şi multe altele, sunt cunoscute de mult şi predate de oameni de ştiinţă şi cultură cu recunoaştere internaţională din marile universităţi ale lumii. Clerul cu educaţie religioasă continuă însă, făcându-se vinovaţi de păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune, să promoveze superstiţia.

Am pierdut numărul celor foarte mulţi, care fiindu-mi colegi de preoţie în ambele biserici, presbiteriană şi congregaţionala, mi-au spus: “Pentru Dumnezeu Edelen ! . . . uită ce-ai învăţat la seminar . . . prefă-te doar şi joacă jocul . . . astfel vei avea biserici mari.”

Într-o zi, o femeie din parohia mea din Idaho mă abordă în parcare, şi-mi spuse: “Nu-mi pasă ce-ai învăţat tu la seminar. Donez acestei biserici mai mulţi bani decât oricine altcineva şi vreau să aud poveşti despre scumpul meu Isus, ori am să părăsesc biserica.” I-am răspuns: “Ei bine, atunci la revedere!”, după care mă trezii cu o palmă în plin obraz atât de vârtoasă, că o puteai auzi de la o milă, dată din dragoste creştinească, fără îndoială.

Mult iubitul părinte ierarh al faimoasei City Temple din Londra, Leslie Weatherhead scria: “Nu pentru mult timp va mai suporta lumea minciunile, deformările adevărului şi superstiţiile despre Isus şi Biblie.” Prietenul meu Dr. Gerald Larue, distinsul profesor emerit de Studii Biblice la Universitatea Californiei de Sud a spus asta: “Pentru clerul care nu poate şi nu ştie mai mult decât atât, este vorba de un simplu caz de prostie crasă. Pentru clerul care însă ştie şi poate mai mult decât atât, este o ruşine.”

Pentru acei care ştiu şi au ales prin păcatul trecerii sub tăcere şi al minciunii prin omisiune să promoveze neadevărul şi falsul, eu aleg însă pentru a-i defini, sintagma “demni de dispreţ”. Nu ştiu un cuvânt mai potrivit pentru a-i defini pe acei care au fost hirotonisiţi şi sorociţi să “aducă lumina . . . spiritului uman . . . să aducă lumina celor care vor fi la înălţimea adevărului”.

Nu ai pus mana nici macar sa te documentezi daca aberatiile pe care le scrii sunt reale.

Toate descoperirile arheologice confirma adevarurile Sfintei Scripturi, insa tu insisti sa fii bagat in seama folosind nimic altceva decat minciuni si obraznicii scornite de taticii tai comunisti si bolsevici sovietici.

Du-te la Mama Rusia daca acolo crezi ca ti-e locul !